Dorohoi News Logo

Prognoza meteo. A venit vara, temperaturi de 30 de grade

vreme_frumoasa

Luni, o nouă zi foarte caldă pentru sfârşitul lunii aprilie. Norii sunt puţini şi inofensivi doar prin nordul şi nord-estul ţării. Vântul este alert pe crestele cele mai înalte ale munţilor, în vreme ce în zonele joase adie de la slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 31 de grade.

La munte soarele domină atmosfera aproape văratică. Numai prin Carpaţii Orientali din loc în loc se mai adună şi nori de vreme bună. Vântul este linistit în mai toate masivele, exceptând crestele cele mai înalte unde vântul mai are unele intensificări. Temperaturile se menţin mult peste mediile climatologice şi doar răcoarea nopţii şi urmele de zăpadă, ne amintesc ca suntem abia în a doua lună de primăvară. Vor fi 21 de grade la Predeal şi Stâna de Vale, 19 la Sinaia si 14 grade pe Ceahlău Toaca.Marea este alegerea perfectă pentru cei care vor să se bucure de soarele blând de primăvară şi de briza răcoroasă a mării. Cerul este limpede întreaga zi, iar vântul cel mult moderat. În aer se vor înregistra maxime cuprinse între 22 şi 25 de grade, dar apa mării este încă destul de rece, va avea o temperatură de 13 ... 15 grade.

În regiunile intracarpatice, soare şi temperaturi în creştere. Vor fi maxime peste pragul climatologic de vară chiar şi în depresiuni, la Miercurea Ciuc, până la 30 de grade la Timişoara.În sud, vară în adevăratul sens al cuvântului. Nici urmă de nori pe cer, vânt abia perceptibil şi valori maxime de la 27…29 de grade în localităţile din zona deluroasă şi de 30…31 de grade la câmpie, 30 de grade la Craiova, Giurgiu, Călăraşi.Lipsa ploilor îşi spune cuvântul pentru agricultorii din Dobrogea unde deja se înregistrează deficite moderate de apă în sol. Aşadar, astăzi numai soare, vânt slab şi maxime de 24 de grade, moderate de briză în Constanţa şi 27 de grade la Tulcea.În Moldova soare întreaga zi, mai puţin în nord unde se adună şi câţiva nori, dar fără să aducă ploaia. Vântul nu trece de moderat, iar după-amiază va fi foarte caldă pentru data din calendar, cu 28 de grade în Galaţi, 26 de grade în Bacău si Iasi si 23 de grade la Suceava.

Marţi este şi mai cald - temperatura mai creşte cu unu... două grade, astfel valorile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 33 de grade, cu valori mai scăzute pe litoral şi în Delta Dunării, până la 21 de grade. Va fi soare in toate regiunile ţării, însoţit în vestul şi nordul ţării de nori puţini de vreme bună. Vântul este o idee mai energic în sudul banatului, iar în rest nu trece de moderat.În Bucureşti o zi frumoasă, poate un pic prea caldă la amiază. Astfel în prezenta soarelui mercurul în termometre va creşte de la 13... 15 grade, până la o maximă de 32 de grade. Ziua de 1 mai se anunţă frumoasă, indiferent că alegem să ne petrecem această zi la munte sau la mare. Este în continuare mult prea cald pentru această perioadă, cu maxime cuprinse între 21 şi 32 de grade. Cerul va fi variabil, dar cu unele înnorări după-amiază şi seara, când pe arii restrânse vor fi ploi scurte în zonele de munte şi posibil în vestul şi nordul ţării.Şi locuitorii capitalei vor avea parte de o zi perfectă de 1 mai. Soare din zori şi până la sfinţit, vânt abia perceptibi şi o maximă în jurul valorii de 30 de grade.

Şi în săptămâna mare vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această perioadă. Vor fi valori termice în general peste pragul climatologic de vară (până spre 33 de grade marţi), exceptând litoralul unde influenţa mării îşi spune cuvântul, iar în aer nu se vor depăşi 20...22 de grade. Aerul tropical rămâne şi în perioada următoare în ţara noastră şi în toată jumătatea de sud-est a continentului, în vreme ce, regiunile vestice, nord-vestice ale continentului au parte de zile răcoaroase şi ploioase, determinate de pătrunderea unor mase de aer polar oceanic, reprezentate de nunatele de verde-albastru. Prin urmare ne bucurăm de vreme frumoasă şi caldă, numai în vest, centru si nord in a doua parte a săptămânii cresc şansele pentru ploi scurte însoţite de fenomene electrice şi intensificări ale vantului.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web