Valorile termice prognozate de către specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru următoarele zile vor depăşi normele climatologice normale ale perioadei, cu peste 30 de grade Celsius pe timpul zilei, şi peste 15 grade Celsius, noaptea. Pe de altă parte, precipitaţiile vor reveni pe arii mai extinse după data de 2 mai, în special în intervalul 6-8 mai, aversele fiind însoţite de descărcări electrice, se precizează în estimarea realizată de către meteorologi şi valabilă în perioada 29 aprilie - 12 mai.
În Moldova, în intervalul 29 aprilie - 6 mai, temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 25 şi 29 de grade, iar minimele nocturne vor fi de 12-14 grade. După data de 7 mai, valorile termice se vor apropia de mediile multianuale ale perioadei, respectiv 20 de grade în timpul zilei şi aproximativ 9 grade noaptea. Precipitaţiile vor fi puţine şi slabe cantitativ, dar cu o probabilitate mai mare de apariţie în zilele de 6 şi 7 mai.
La munte, în prima jumătate a intervalului de prognoză, vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 17-20 grade Celsius şi minime nocturne de 8-10 grade. În a doua jumătate a perioadei, regimul termic va scădea, în medie, cu 6 grade, temperatura aerului apropiindu-se de cea climatologic normală pentru data din calendar. Apariţia averselor însoţite de descărcări electrice va fi mai mare după data de 2 mai, îndeosebi în intervalul 5-8 mai.