Dorohoi News Logo

Prognoza meteo. Ploi, descărcări electrice şi grindină după amiaza

Prognoza meteo

Luni, în nordul şi centrul ţării şi în zona de munte vor fi averse, însoţite de descărcări electrice. Maximele zilei vor fi tot ridicate în regiunile extracarpatice, între 26 şi 30 de grade, izolat 32 în Lunca Dunării. Vor fi 22 de grade la Cluj Napoca şi Miercurea Ciuc şi 26 de grade la Timişoara. Ploile pot avea şi caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină.

Marţi
în sudul şi sudestul ţării vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal cu maxime în general între 28 şi 30 de grade. Aici, cerul va fi variabil, cu unele înnorări cel mai probabil după-amiază şi la începutul nopţii, când pe spaţii restrânse, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În regiunile vestice, centrale şi nordice, local şi temporar, vor fi ploi sub formă de aversă iar maximele, mai apropiate de normal, vor fi cuprinse între 24 si 27 de grade.

Sud-estul Europei şi ţara noastră, beneficiaza până pe la mijlocul săptămânii de transportul de mase de aer cald, ceea ce înseamnă că vremea râmane deosebit de caldă. Va fi foarte cald în special în sudul şi sud-estul ţării unde maximele trec de 30 de grade. Tot cald va fi şi dincolo de munţi dar aici valorile termice sunt mai apropiate de normal, în plus aici vor fi si ploi, averse însoţite de descărcări electrice şi intensificări scurte ale vântului. În partea a doua a săptămânii instabilitatea vremii se va extinde şi în restul ţării şi de asemenea valorile termice vor scădea peste tot.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web