Ministerul Transporturilor impune şcolilor de şoferi ca în primul an de funcţionare să aibă o promovabilitate a cursanţilor de minim 40 la sută, iar în al doilea an de 50 la sută, altfel nu mai pot funcţiona. Şi nu este tot. Maşinile de şcoală vor fi dotate cu camere de supraveghere.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a anunţat miercuri că şcolile de şoferi unde gradul de promovabilitate a cursanţilor nu trece de 40% în primul an de la reautorizare şi de 50% în cel de-al doilea vor rămâne fără licenţă. Prevederile sunt incluse într-un ordin al ministrului Transporturilor, intrat în vigoare, prin care se reglementează funcţionarea şcolilor de şoferi din România.
„Şcolile de şoferi va trebui să îşi asume pregătirea integrală a unui cursant, atât cea teoretică, cât şi cea practică. (...) Până acum existau situaţii în care cursanţii primeau lecţii de conducere auto, practică de la instructori autorizaţi, dar nu exista responsabilitatea nimănui, în condiţiile în care cursantul era bine pregătit sau nu la finalizarea acestor şcoli", a afirmat ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, într-o conferinţă de presă.
Potrivit Mediafax, prin acest ordin, se urmăreşte o evaluare internă reală şi corectă înainte de eliberarea documentelor necesare înscrierii la examen, a adăugat el.
Un alt element de noutate prevede ca autoturismele şcolilor de şoferi să fie dotate cu camere de luat vederi în cazul examenelor pentru obţinerea permisului.
Ministrul a spus că acest ordin a creat şi nemulţumiri, că au existat proteste din partea unor instructori, dar că ministerul nu îşi doreşte restrângerea activităţii acestora.
Dotarea şcolilor auto cu camere de filmat este obligatorie în termen de şase luni de la apariţia ordinului în Monitorul Oficial, potrivit sursei citate.
Potrivit unor reprezentanţi ai şcolilor de şoferi, gradul de promovabilitate pentru obţinerea permisului auto este în prezent de aproximativ 25% la prima încercare. Jumătate dintre candidaţi nu trec de examenul teoretic, iar dintre cei care ajung la proba practică doar 50% obţin permisul auto.