Aproape 300 de REMAT-uri şi peste 100 de dealeri auto s-au înscris în Programul "Rabla 2013", distribuirea tichetelor va începe după publicarea listelor cu cei care vor fi validaţi, persoanele fizice şi juridice putând apoi să depună dosarele pentru obţinerea primei de casare de 6.500 de lei.
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a înregistrat 288 de dosare depuse de colectori şi 105 de la dealeri auto până în 23 mai, data limită de depunere a solicitărilor pentru Programul "Rabla 2013", a anunţat, vineri, instituţia.
Dosarele depuse şi documentaţia aferentă sunt în analiza reprezentanţilor Administraţiei Fondului pentru Mediu. „AFM va urgenta procedura de validare, având în vedere volumul mare de dosare depuse spre analiză, astfel încât lista producătorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor autorizaţi şi cea a operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz să fie publicate în cel mai scurt timp posibil pe site-ul AFM, (www.afm.ro). Această listă va putea fi consultată de persoanele fizice şi juridice care vor dori să se înscrie în program", a declarat preşedintele instituţiei, Adrian Gearâp.
După publicarea listelor cu colectorii şi producătorii sau dealerii validaţi, eventualele contestaţii pot fi depuse la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, în termen de două zile.
După soluţionarea eventualelor contestaţii, Administraţia Fondului pentru Mediu va distribui tichetele la colectorii validaţi. Repartizarea tichetelor valorice nu va fi egală în fiecare judeţ şi se va realiza în funcţie de numărul maşinilor mai vechi de 10 ani din parcurile auto judeţene, conform statisticilor realizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Permiselor. Integral pe gandul.info