Dorohoi News Logo

Un cadavru a fost descoperit în subsolul sediului Poliţiei

cadavru

Un schelet uman vechi de aproximativ 20 de ani a fost găsit, vineri, sub duşumeaua sediului Poliţiei Comunitare Sector 4, în timpul unor lucrări de reabilitare a clădirii, potrivit unor oficiali din Poliţia Capitalei.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, a declarat că la sediul Poliţiei Comunitare Sector 4, situat pe Aleea Ciceu, au mers poliţişti ai Serviciului Omoruri, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi reprezentanţi ai Institutului Naţional de Medicină Legală.

Potrivit anchetatorilor, clădirea a fost preluată de aproximativ un an de către Poliţia Locală Sector 4. Înainte să ajungă în folosinţa Poliţiei Locale, imobilul a fost ocupat de Direcţia de Asistenţă Socială Sector 4, care l-a folosit ca azil pentru bătrâni, centru de plasament pentru copii şi adăpost pentru oamenii străzii.

Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar pentru „moarte suspectă", iar cadavrul va fi expertizat de legişti, care vor încerca să stabilească exact care a fost cauza decesului. Sursa: realitatea.net


DorohoiNews.ro



national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web