Dorohoi News Logo

Blaga: „Vom îndemna populaţia să boicoteze referendumul pentru revizuirea Constituţiei”

blaga

Preşedintele Partidului Democrat Liberal, Vasile Blaga, a declarat sâmbătă că democrat-liberalii vor boicota proiectul de revizuire a Constituţiei şi vor îndemna populaţia să facă acelaşi lucru.

Noi nu suntem de acord şi nu vom vota şi vom îndemna populaţia României, după ce o vom informa, să boicoteze proiectul de Constituţie al USL. Nu putem accepta ca USL să nu ţină cont de voinţa poporului exprimată la referendumul validat în 2009, care se referă la Parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Considerăm că orice discuţie despre numărul de camere şi de parlamentari este inutilă din moment ce cetăţenii României s-a pronunţat, nu putem fi de acord nici cu transformarea pe şest a republicii semiprezidenţiale în republică parlamentară, o făceau chiar parlamentară, dar nu au avut curaj să se opună voinţei populare pentru că românii, în proporţie de peste 90 %, doresc să-şi aleagă preşedintele, dar au golit de conţinut prerogativele acestuia, mai mult, l-au şi scos din puterea executivă", a spus Blaga la Consiliul Naţional de Coordonare al PDL.

El a adăugat că cel mai grav lucru îl reprezintă faptul că cei de la USL doresc să transforme majoritatea parlamentară "într-un organ suprem de putere în stat" şi îl definesc ca forul suprem de dezbatere şi decizie în stat.

Dacă s-ar aplica acest proiect de Constituţie cum am mai putea vorbi de echilibrul puterilor în stat din moment ce de fiecare dată ar avea dreptate doar Parlamentul, cum mai putem vorbi de drepturile şi libertăţile cetăţeneşti", a mai afirmat Blaga.

Sursa: rtv.net

 

DorohoiNews.ro



national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web