Dorohoi News Logo

Devastator! Gândacul care pune brazii României la pământ

padure de brazi

Mii de brazi din Suceava s-au uscat după ce au fost atacaţi de o specie de gândaci de scoarţă. Bradul atacat de gândac se usucă mai întâi la nivel coroanei şi apoi cu totul. Atacul acestor gândaci numiţi "Pityokteines Vorontzowi" a fost observat în Suceava, în ocoalele silvice Marginea şi Solca, pe o suprafaţă de 40-50 de hectare de pădure.

„Este un atac foarte puternic, iar singura soluţie este să tăiem arborii respectivi şi să-i eliminăm din pădurea sănătoasă”, a explicat inginerul Cornel Olărean, şeful Districtului 1 Marginea, citat de monitorulsv.ro.

Din cauza gândacului, pădurea este tăiată într-un ritm mult mai alert decât prevede Codul Silvic.  Numai anul acesta masa lemnoasă exploatată din trupul de pădure unde s-a semnalat prezenţa dăunătorului va fi de circa 1.000 mc, mai mare de 5-6 ori faţă de o perioadă normală.

„Din exterior, arborele pare sănătos, dar făina care se adună jos arată că bradul e bolnav. Acum este verde, iar peste două-trei săptămâni este deja uscat la coronament”, a precizat Costică Joltea, pădurarul în administrarea căruia se află arborii atacaţi de Pityokteines Vorontzowi.

„Situaţia este monitorizată permanent şi încercăm să depistăm din timp locurile unde acest gândac de scoarţă atacă arborii. Orice întârziere poate însemna zeci de hectare în plus afectate, iar nimeni nu doreşte aşa ceva”
, a menţionat George Celsi, inginer în cadrul Direcţiei Silvice Suceava.

Numai pe raza Ocolului Silvic Marginea sunt 17.000 de hectare de pădure, cea mai mare parte formată din brazi.

 

DorohoiNews.ro



national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web