Iarna se va instala după 20 noiembrie, când este posibil ca temperaturile să fie ușor pozitive ziua și negative noaptea, a anunțat luni directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Ion Sandu.
„După 20 noiembrie, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare, însă e posibil ca după 1 noiembrie să fie un episod de ninsoare la munte. Până în 1 noiembrie, temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 20 grade și vor fi valori pozitive noaptea", a precizat Sandu.
Referitor la prognoza pe următoarele trei luni, Ion Sandu a spus că în decembrie valorile de temperatură vor fi mai scăzute decât în medie, iar în ianuarie și februarie temperaturile vor fi normale pentru acea perioadă.
„Nu este exclus însă să avem și temperaturi de minus 15 sau minus 20 de grade Celsius. Nu ne așteptăm la o iarnă ieșită din comun", a adăugat directorul ANM.
În cadrul ședinței cu reprezentanții Guvernului în teritoriu, ministrul de Interne, Radu Stroe, le-a transmis acestora să pregătească un program de distribuire a materialelor antiderapante la nivel local, chiar dacă vremea este acum frumoasă.
Stroe a reamintit că există o problemă cu utilajele de deszăpezire care trebuie rezolvată, la fel ca și aceea privind situația contractelor pentru curățarea drumurilor pe timpul iernii.