În dimineaţa zilei de duminică, 27 octombrie, se va trece de la ora de vară la ora legală oficială standard, denumită de mulţi şi drept "ora de iarnă". În fiecare an, în ultima duminică din octombrie se trece la ora legală oficială. Anul acesta, schimbarea va avea loc în dimineaţa zilei de duminică, 27 octombrie, când ceasurile vor fi date cu o oră înapoi, adică ora 04:00 va deveni ora 03:00.
Schimbarea orei se face de două ori pe an - în ultima duminică din martie, când se trece la ora de vară şi în ultima duminică din octombrie, când se revine la ora oficială.
Celebrul om de ştiinţă Benjamin Franklin a fost primul care s-a gândit la ora de vară, în anul 1784. Acesta a scris un eseu, "Economical Project", în care a formulat câteva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat, una din ele fiind introducerea unei perioade de timp pe parcursul verii, potrivit Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu din Bucureşti.
Ideea lui Franklin a fost preluată de William Willett, un constructor britanic, care a propus în 1907 să se adauge 20 de minute în fiecare duminică din aprilile pentru a profita de lumina soarelui. Aceste minute urmau a fi scăzute în duminicile lunii septembrie.
Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie - 1 octombrie), scrie Observatorul Astronomic. Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (21 mai - 16 octombrie). Au urmat Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Abia în 1966, SUA a introdus ora de vară în toate statele sale, precum şi alte 70 de ţări din lume.
Ora de vară nu este folosită în ţările de la ecuator şi de la tropicul Capricornului şi nici de Japonia şi China.
În România, ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai - 2 octombrie). Din 1933 până în 1940, ora de vară a fost introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică din octombrie, iar din 1941 până în 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea s-a produs în 1979, iar până în 1996, se trecea la ora de vară la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din marte până în ultima duminică din octombrie.
În 2014, trecerea la ora de vară va avea loc pe 30 martie, iar revenirea la ora legală oficială se va face pe 26 octombrie.
Ziua de duminică, 27 octombrie, va avea practic 25 de ore, întrucât ora 03:00 se va repeta. Oamenii vor avea, astfel, ocazia să doarmă mai mult cu o oră. Potrivit specialiştilor, însă, efectul orei în plus va dispărea după numai câteva zile.
Profesorul Colin Espie, fondatorul Centrului pentru Somn de la Universitatea Glasgow spune că după ce corpul se obişnuieşte cu noul program, calitatea somnului scade semnificativ. "Pe măsură ce noaptea devine mai lungă, suntem tentaţi să ne culcăm mai devreme şi să ne trezim mai târziu, fiind bulversaţi", mai spune expertul.
Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale - ora fusului 1 şi a Europei Orientale - ora fusului 2.
România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită "timpul legal român".
Convenţia a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.