Dorohoi News Logo

PNL propune scăderea vârstei de vot la 16 ani

reducerea-varstei-vot

Deputatul PNL Alina Gorghiu a susţinut miercuri, în timpul unei conferinţe de presă numită ”Legislaţia electorală unitară – o necesitate a societăţii moderne”, că reducerea vârstei minime de vot la 16 ani ar creşte prezenţa la urnele de vot şi ar putea creşte interesul populaţiei faţă de mediul politic.

Comisia electorală a respins amendamentul propus de Alina Gorghiu privind admiterea la vot a tinerilor cu vârste de peste 16 ani. Printre argumentele ridicate de deputatul PNL în această privinţă s-a menţionat studiul efectuat de către Statele Unite privind programul ”Kids Voting”, cât şi a altor programe de gen care au accentuat ideea că prezenţa tinerilor la vot a ajutat la creşterea numărului de adulţi implicaţi în alegeri.

Scopul campaniei ”Kids Voting” desfăşurată în Statele Unite este de a pregăti prin educaţie şcolară, discuţii familiare şi participarea fizică la vot pentru a deveni cetăţeni responsabili odată cu împlinirea vârstei de 18 ani.

Potrivit deputatului PNL tinerii, mai ales cei angajaţi îşi pot dezvolta prin prezenţa la vot o responsabilitate civică şi o conduită morală privind participarea constantă la alegerile politice pentru viitor.

„Tinerii în vârstă de 16 ani, angajaţi cu contract de muncă, plătesc taxe, impozite şi contribuţii la sistemul de asistenţă socială şi cu toate acestea, nu au un cuvânt de spus în ceea ce priveşte cheltuirea banilor publici, deoarece nu au drept de vot”, a mai precizat Gorghiu.

Un alt argument prezentat a fost faptul că tinerii din ziua de azi au deja un bagaj de informaţii ce le oferă posibilitatea să aleagă dintre candidaţii politici iar unii dintre ei au chiar mai mult timp liber decât adulţii aşa că se pot documenta asupra posibililor candidaţi.

Gorghiu a mai făcut referire şi la articolul 13 Codul Muncii, care permite tinerilor cu vârsta de 16 ani să se poată angaja în mod legal fără acordul părinţilor sau reprezentaţilor legali.

 

DorohoiNews.ro



national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web