Carrefour România premiază copiii talentați din clasele 0-VIII, participanți în cadrul Concursului de desene Crăciun 2013, ajuns deja la a XXIV-a ediție. Concursul este așteptat an de an de către elevi și cadrele didactice din cele 16 orașe în care Carrefour este prezent cu cel puțin un hipermarket: București, Brașov, Ploiești, Constanța, Iași, Galați , Cluj, Brăila, Suceava, Pitești, Focșani, Oradea, Sibiu, Buzău, Drobeta și Botoșani.
Premiile cele mai mari, constând în cele 16 excursii la Disneyland, sunt oferite de Carrefour România, Philips și P&G și sunt împărțite în fiecare oraș participant la concurs. Astfel, 16 elevi talentati și norocoși se vor distra timp de un weekend împreună cu familiile lor la Disneyland Paris, alături de personajele din desenele animate preferate, bucurându-se de diferitele jocuri și spectacole, special organizate pentru ei.
În cadrul concursului, elevii au fost invitați să-și folosească imaginația desenând pe planșele distribuite în toate școlile participante la acțiune, conform temei „Sărbători de poveste cu Carrefour!”. Desenele micilor artiști vor putea fi admirate în cadrul expozitiilor din cele 25 de hipermarketuri Carrefour până pe data de 03 ianuarie 2014.
„Pentru că ne plac atât de mult magazinele împodobite cu desenele copiilor, cu ocazia acestei ediții a concursului de desene am hotărât să dăm startul expoziției din hipermarketuri cu două săptămâni mai devreme ca în anii precedenți. Este o reală bucurie să ne întâlnim astăzi cu cei mai norocoși dintre micii artiști pentru a le mulțumi personal pentru acest dar pe care ni-l fac nouă, clienților și angajaților noștri an de an.” a declarat Andreea Mihai, director marketing Carrefour România.
La concurs au participat aproximativ 285.000 elevi, clasele 0-VIII, de la 657 de școli care au primit planșe în cele 16 orașe:
Orașe Școli Elevi
București 169 97,288
Brașov 33 12,730
Ploiești 30 12,978
Constanța 29 17,268
Iași 50 22,841
Cluj 44 10,010
Brăila 27 11,408
Suceava 37 14,224
Pitești 30 13,700
Focșani 21 7,500
Oradea 35 15,500
Sibiu 25 12,404
Buzău 28 10,138
Drobeta 20 7,847
Botoșani 31 10,450
Galați 18 8,995
Premii:
· Premiul I - 16 excursii de un weekend, pentru câștigători și familiile lor (2 copii și 2 adulti) la Disneyland Resort Paris, oferite de Carrefour, Philips și P&G și împărțite în fiecare oraș unde există un hipermarket Carrefour;
· Premiul II - 16 laptopuri, oferite de Carrefour;
· Premiul III - 25 biciclete oferite de Carrefour;
· Mențiuni clasele V-VIII – 25 Tablete, oferite de Network One Distribution;
· Mențiuni clasele 0-IV – 25 de MP4 player-e oferite de Carrefour;
· Mențiuni speciale – 160 cupoane de cumpărături Carrefour în valoare de 100 lei oferite de Carrefour.
Premii de participare vor fi oferite elevilor din clasele câștigătoare. Premiile sunt oferite de Carrefour și partenerii săi: Colgate, Nestle, RTC Proffice Experience, Savcom, Apollo Mod Distribution, Network One Distribution, Schneider - Write it și Lambo School.