Dorohoi News Logo

O ieșeancă cere despăgubiri de 4.000 de euro din cauza unei cești cu ceai

ceai_fierbinte

O clientă a unui restaurant de lux din Iași cere despăgubiri de 4.000 de euro pentru că a fost arsă cu ceai.  Ea a depus o plângere penală prin care îi acuză pe reprezentanții localului de vătămare corporală.

Victima a fost arsă pe mână cu o ceașcă de ceai, scăpată de ospătăriţă. Reprezentanții restaurantului recunosc incidentul, dar susțin că reacţia clientei este exagerată.

În urma incidentului, clienta a ajuns la spital şi a avut nevoie de mai mult de zece zile de îngrijiri medicale. „După aproximativ cinci minute de la şederea noastră pe terasa restaurantului, am comandat os­pătăriţei care a venit la masa noastră să ne servească, un ceai cald. Când a adus comanda la masă, domnişoara care ne servea, din neatenţie sau intenţionat, a venit pe la spatele meu şi a vărsat ceaşca cu apă fierbinte peste braţul meu stâng, la nivelul umărului, acest lucru cauzându-mi arsuri foarte dureroase şi totodată un şoc puternic“, a scris Emanuela M. în plângerea formulată, citată de ziaruldeiasi.ro.

Până să depună plângerea penală, clienta a trimis conducerii restaurantului o notificare în care a prezentat situația solicitând, totodată, o înţelegere amiabilă şi plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale suferite. Până la data formulării plângerii, clienta nu a primit însă un răspuns. Sursa: stiri.yahoo

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web