Dorohoi News Logo

ALERTĂ! Zeci de mii de oameni sunt în pericol de îmbolnăvire! Plouă cu păsări moarte în Delta Dunării!

păsări moarte în Delta Dunării

De la finalul anului trecut, în Delta Dunării se petrece un fenomen ciudat, pe care autorităţile din România îl ignoră. Zeci de mii de păsări, în special porumbei, cad la pământ secerate de o boală necunoscută. Localnicii înspăimântaţi se tem că molima care a lovit înaripatele s-ar putea răspândi şi la animalele domestice din gospodării sau chiar la oamenii care locuiesc în zona comunei Chilia Veche, din judeţul Tulcea.

Ambele maluri ale canalului Tătaru, dar şi pădurea din Ostrovul Tătaru sunt acum imense cimitire pentru zeci de mii de păsări. Fenomenul, neobişnuit pentru localnici, s-a declanşat în preajma Crăciunului, când din cer au început să cadă păsări moarte. Numărul lor a crescut de la zi la zi, iar groaza sătenilor s-a amplificat. În acest moment, uriaşul cimitir de păsări ce acoperă zona Ostrov se întinde pe o distanţă de 25 de kilometri, pe ambele maluri ale canalului Tătaru. Acolo este, aşa cum ne-au povestit localnicii, zona de înnoptare a porumbeilor sălbatici, care se odihnesc în pădurea de plopi. „E jale, dom’le… Sunt zeci de mii de păsări moarte, cele mai multe - porumbei. E un focar de infecţie pe care nimeni nu-l vede. Nici Garda de Mediu, nici Rezervaţia Deltei Dunării, nimeni. Oamenii săraci habar nu au că îşi riscă viaţa şi cară păsările moarte cu sacii... Lumea amărâtă le duce acasă să le mănânce”, ne-a povestit Ion Bontaş, unul dintre oamenii care stau în zona afectată. Consumul acestor păsări moarte de către localnici este deosebit de periculos, deoarece ar putea fi vorba despre un virus transmisibil la om, pe de-o parte, sau de o otravă la fel de periculoasă, pe de altă parte.

Sunt afectate şi specii strict protejate
Dan Bărbulescu, director executiv la Asociaţia Salvaţi Delta Dunării, e revoltat: “Ne-am confruntat cu acest fenomen şi anul trecut, şi cu doi ani în urmă. Atunci, investigaţiile au arătat că păsările fuseseră otrăvite cu Furadan. Seminţele de pe terenurile agricole sunt tratate cu acest pesticid otrăvitor, deşi agricultura din Deltă ar trebui să fie strict ecologică, teoretic. Păsările mănâncă seminţele şi mor. Nu este vorba numai de porumbei, ci şi de păsări strict protejate, cum este gâsca cu gât roşu”. El arată cu degetul spre Garda de Mediu, care nu mişcă un deget ca să afle ce se întâmplă cu păsările: “Am sesizat Garda de Mediu, la vremea respectivă, şi am primit un răspuns năucitor: ele sunt otrăvite în Ucraina, dar vin să moară în România. O glumă sinistră... Se întâmplă ceva şi la noi, în România... În cazul de faţă, nu s-a mai deranjat nimeni, deşi trebuie demarate urgent măsurile ce se impun pentru a preveni o nenorocire”.

Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare: „Furadanul este foarte toxic. Trebuie tras de urgenţă un semnal de alarmă în zonă”

Furadanul este un pesticid foarte otrăvitor, interzis în România, care poate persista nu numai în seminţe, ci şi în plantă, după răsărire, timp de câteva săptămâni. Astfel, păsările se pot intoxica şi din lanurile abia răsărite prin consumul frunzelor. De asemenea, consumul păsărilor otrăvite este deosebit de periculos. „Furadanul este foarte toxic. Se acumulează în ficat, creier şi rinichi. Trebuie dat de urgenţă un puternic semnal de alarmă în zonă. Pentru a înţelege ce înseamnă acest pesticid nu trebuie decât să ne reamintim de cazul Mădălina Manole...”, ne-a explicat Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Celebra cântăreaţă a decedat în data de 14 iulie 2010, în câteva minute după ce a băut aproximativ 400 de mililitri de Furadan. Sursa: libertatea.ro

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web