Cursa aeriană Iaşi - Bucureşti, cu care liderul liberal Crin Antonescu urma să plece spre Capitală, sâmbătă, la ora 12.00, a fost anulată, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, şeful PNL intenţionând să părăsească Iaşiul în cursul serii.
Sâmbătă dimineaţă, şeful PNL, Crin Antonescu, a participat, la Iaşi, la o întâlnire regională a liberalilor, după care a decis să anuleze programul stabilit pentru restul zilei şi să plece spre Bucureşti, cu prima cursă aeriană, a cărei decolare era programată la ora 12.00 de pe aeroportul ieşean. Totodată, filiala ieşeana a PNL a anunţat că anulează conferinţa de presă a lui Crin Antonescu de la Iaşi, programată pentru ora 14.00.
Liderul liberal nu a putut pleca însă către Bucureşti, întrucât cursa Tarom, cu decolare din Iaşi, la ora 12.00 a fost anulată din cauza vremii nefavorabilă. „Crin Antonescu e încă în Iaşi, va pleca spre Bucureşti cu următorul zbor", a declarat pentru MEDIAFAX şeful PNL Iaşi, Relu Fenechiu.
Potrivit reprezentanţilor aeroportului Iaşi, în cursul zilei de sâmbătă este programat un singur zbor către Capitală, la ora 18.50. Oficialii aeroportului susţin că, deocamdată, nu pot preciza dacă şi acest zbor va fi anulat, totul depinzând de condiţiile meteorologice la ora respectivă pe aeroporturile din Iaşi şi Bucureşti.
În cursul serii de sâmbătă, Crin Antonescu urma să participe la botezul fiicei preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei. Antonescu confirmase prezenţa sa la eveniment încă de vineri seară, după gala „România pentru toţi românii”, organizată la Iaşi de TNL. Sursa: realitatea.net