Instanţele de judecată au dispus, în cursul zilei de sâmbătă, punerea în libertate a 122 persoane aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor legale din noul Cod Penal şi ale noului Cod de Procedură Penală, informează un comunicat de presă al ANP. De asemenea, pentru 176 de deţinuţi a fost înlocuită pedeapsa închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, precizează sursa citată.
Arestul la domiciliu, o singură cale de atac, judecătorul de drepturi şi libertăţi şi cel de cameră preliminară, precum şi pedepse mai blânde pentru infractorii primari şi mult mai aspre pentru cei care comit concurs de infracţiuni şi recidivişti, sunt principalele modificări aduse de cele două Coduri conform judecătorului Mihai Udroiu, membru al Comisiei de elaborare a noilor coduri.
„În primul rând, noul Cod penal aduce o viziune armonizată a legislaţiei penale cu legislaţiile penale din statele membre al UE şi pe de altă parte realizează o uniformizare a incriminărilor şi a dispoziţiilor de drept penal din legislaţia specială cu cele din Codul penal, ceea ce nu exista până în acest moment în România (de pildă, au fost corelate cu noul Cod penal peste 300 de legi speciale cu dispoziţii penale). În privinţa Codului de procedură penală, pe de o parte, sunt reglementate dispoziţii mai flexibile care să asigure celeritatea procesului penal, pe de altă parte, în anumite zone foarte sensibile, cum ar fi măsurile preventive sau tehnicile speciale de supraveghere şi cercetare, sunt reglementate instituţii previzibile astfel încât măsurile de supraveghere tehnică sau măsurile preventive să fie adaptate standardelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului", a arătat Udroiu pentru Agerpres.