Dorohoi News Logo

Bombă în media! Antena 1 desființează redacţia sport

a1-sport

Furtună în trustul Antena Group! Şefii Antenei 1 au decis să scoată din grila de programe toate jurnalele sportive. Decizia va fi pusă în aplicare în luna aprilie, toţi oamenii din redacţia de sport fiind anunţaţi de decizia şefilor.

Pe lângă prezentatoare, sunt loviţi de această schimbare reporterii, redactorii, editorii şi producătorii jurnalelor. "Atmosfera este apăsătoare printre cei care sunt vizaţi de decizie. Mulţi dintre ei au început să-şi caute de lucru în alte părţi, iar alţii au depus cereri la Resurse Umane pentru a li se găsi un alt post în trust. Locuri libere ar mai putea fi la Antena Stars şi ZU TV, canalul care va înlocui din grila GSPTV", ne-au declarat surse din cadrul Antena Group.

În ultimii ani, jurnalele sportive au avut cel mai mult de suferit. Multe din vedetele de la sport au fost promovate către "Observator". Este vorba de nume precum Anca Rusu sau Geanina Ilieş. La sfârşitul anului trecut, Crina Abrudan a renunţat la prezentarea jurnalelor de sport, dar a rămas în televiziunea din Băneasa. Momentan, vedetei i se caută un loc în departamentul de Divertisment. Printre prezentatoarele care îşi vor căuta un nou job sau vor fi repartizate către alte proiecte se află Ani Plumb şi Cristina Fogarassy (fosta Dochianu).

Vestea a căzut ca un trăsnet peste angajaţii de la sport, dar nu pare să fie o suprinză. De-a lungul timpului, jurnalele de sport şi-au redus constant durata şi componenţa redacţională. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la postul GSPTV, până când s-a decis închiderera lui şi înlocuirea cu ZU TV. Anul trecut, prezentatoarele puse pe liber de GSPTV au fost Bianca Voicu şi Dorina Florea, cea din urmă făcând pasul către Jurnalele TVR.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web