Dorohoi News Logo

Prognoza meteo pe trei zile

vremea

Duminică, deşi valorile termice vor continua să scadă uşor, vremea rămâne mai caldă decât în mod normal pentru ultima decadă a lunii februarie, în special în regiunile intracarpatice.

Cerul va fi mai mult noros şi va ploua slab, pe arii extinse. Excepţie fac Dobrogea şi Bărăganul, unde ploile acoperă suprafeţe mai mici. În zona de munte, iar seara posibil şi în Moldova şi estul Transilvaniei, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral, în deltă şi pe crestele munţilor. Temperaturile maxime de duminică vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade Celsius. Izolat dimineaţă se mai formează ceaţă.

La munte,
vremea va fi închisă şi va continua să se răceasă uşor. Temporar vor cădea precipitaţii, dar vor fi în general slabe. Vestea bună este că vor fi sub formă de ninsoare la peste 1500 m, dar la altitudini mai mici, ploi pe timpul zilei şi precipitaţii mixte seara şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări sus, pe creste. Izolat, pe văi şi în depresiuni vor mai fi condiţii de ceaţă.

Vreme închisă în regiunile intracarpatice, cu ploi pe arii extinse dar neînsemnate cantitativ. În zona de munte - iar spre seară şi în estul Transilvaniei - precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Maximele zilei, chiar şi în absenţa soarelui, sunt peste mediile climatologice ale datei: 10-12 grade la Reşita, Timişoara, Arad, Oradea, Baia Mare, Cluj şi Sibiu, 8 la Braşov şi 4 la Miercurea Ciuc.

În Moldova vremea este închisă şi plouă. Spre seară ploile încep să treacă temporar şi în lapoviţă şi ninsoare. Temperatura scade, maximele încep de la 2-3 grade în nordul Moldovei şi cresc înspre sud: Bacău, 6 grade, Focşani şi Galaţi, 8 grade.

Luni,
valorile de temperatură se vor menţine puţin mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile intracarpatice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade la Miercurea Ciuc şi Suceava şi 12 grade în Dealurile de Vest. Cerul se înnorează temporar şi cad precipitaţii slabe, local în vest şi în sud şi izolat în rest. Este vorba de ninsori în zona de munte, precipitaţii mixte în Moldova, şi ploaie în rest. Vântul va suflă slab şi moderat, cu unele intensificări, în sud-est şi în Carpaţii de Curbură.

Marţi,
în regiunile intracarpatice valorile termice vor fi în continuare uşor peste mediile multianuale ale perioadei, în timp ce în restul ţării regimul termic se va încadra în limite normale pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros în estul şi sud-estul ţării, unde pe arii restrânse vor fi ploi slabe şi trecător lapoviţă şi nisoare. În rest, înnorările vor fi temporare şi doar izolat va ploua. La munte va fulgui. Maximele vor fi cuprinse între 3 grade în nordul Moldovei şi 12 în sudul Banatului. Seara, în zonele joase de relief, mai poate fi ceaţă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web