Proprietarii de păduri aflate în Siturile Natura 2000 ar putea primi, începând cu acest an, compensații bănești ca să nu își taie pădurile.
Măsura este prevăzută într-o Hotărâre de Guvern recentă și are ca scop să-i recompenseze pe cei care nu-și pot exploata pădurea pe care o au în proprietate, din cauza restricțiilor legislative referitoare la zonele protejate.
Valoarea compensațiilor financiare se calculează în funcție de consistența pădurii și de suprafața acesteia, astfel că un proprietar poate primi, anual, de la bugetul de stat, o sumă cuprinsă între 40 și 200 euro/hectar, după cum relatează emaramures.ro.
„Se vor da aceste plăți compensatorii pentru pădurile cu rol special de protecție, care au fost excluse total sau parțial de la tăieri, însă doar pentru acele păduri care se suprapun total peste siturile Natura 2000. Aici mă refer la păduri cu rol de protecție, păduri care sunt situate pe terenuri cu pantă mare, de peste 35 de grade, păduri situate pe soluri cu grohotișuri și cele situate în zone puternic poluate”, a explicat inginerul silvic Nicolae Pop, citat de emaramures.ro.
Defrișări de 3 hectare/oră
În 1990, România avea peste 6,5 milioane de hectare de pădure. După 23 de ani, jumătate dintre pădurile statului au fost retrocedate, iar din ceea ce a mai rămas, mai bine de 350.000 de hectare au dispărut. Conform unui raport din 2013 al Curţii de Conturi, 3 hectare de pădure sunt tăiate în fiecare oră.
În topul judeţelor care au exploatat intens pădurile în ultimii ani se află cele din nordul ţării, Suceava şi Neamţ, urmate de Caraş-Severin, Mureş şi Harghita.