Dorohoi News Logo

Prognoza meteo: Vin ninsorile!

vine primavara

Precipitaţii mixte cad local în zona montană şi trecător în Moldova. În restul ţării, printre nori se arată şi soarele şi va ploua cu totul izolat. Vântul suflă mai tare în sud-est şi la munte şi pentru intervale scurte de timp şi în celelalte zone. Maximele, uşor mai ridicate decât cele normale, vor fi cuprinse între 5 grade în Dobrogea şi 15 în Banat şi dealurile Crişanei. La primele ore ale zilei, cu totul izolat în zonele joase de relief va fi ceaţă.

În Moldova presiunea atmosferică a ajuns la cote ridicate, ceea ce însemnă mai puţine ploi şi poate şi câteva raze de soare. Vântul avea intensificări, ziua în partea sudică, iar noaptea în toată regiunea. Temperaturile maxime vor oscila între 8 şi 12 grade.

Duminică norii se mai răresc până şi în sudul şi estul ţării, unde numai pe arii restrânse, în special în prima parte a zilei va mai ploua slab. Soarele este mai generos în regiunile intracarpatice, unde nu prea mai e rost de ploaie, iar temperaturile sunt în continuare peste mediile climatologice. Vântul va avea viteze mai mari în Moldova, Bărăgan şi Dobrogea, peste 50...55 km/h la rafală, iar în zona montană înaltă, chiar peste. Temperaturile maxime vor fi între 5 grade în Subcarpaţii Moldovei şi 15...16 grade în Dealurile de Vest.

Luni, în sudul şi sud-estul ţării cerul va fi mai mult noros şi mai ales seara şi noaptea, local vor cădea precipitaţii slabe sub formă de ploaie, dar trecător şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. La munte izolat va ninge. În restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va continua în est, sud-est şi la munte. Maximele vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web