Dorohoi News Logo

Vremea se schimbă radical. După câteva zile calde, vin ploi, lapoviță şi ninsori

lapovita

Dacă miercuri temperaturile au depăşit în mare parte a ţării 14-15 grade şi chiar au atins 17 grade la Bucureşti, finalul săptămânii va aduce o schimbare radicală a vremii.

Weekendul vine cu o schimbare la 180 de grade a vremii. Meteorologii susţin că vom avea temperaturi din ce în ce mai mari până sâmbătă, iar apoi vom avea parte de o răcire extremă.

Florinela Georgescu, director executiv ANM, a declarat, la România TV, că astfel de schimbări bruşte ale vremii sunt perfect normale pentru luna martie, prima lună de primăvară fiind în general caracterizată printr-o instabilitate atmosferică.

Prin urmare, după două, trei zile calde şi după ce sâmbătă temperaturile vor depăşi chiar 20-21 de grade în sudul şi vestul ţării, se aşteaptă o schimbare radicală tipică pentru luna martie.

Astfel, în noaprea de sâmbătă spre duminică va începe să plouă pe arii extinste şi este foarte probabil ca precipitaţiile să nu fie numai sub formă de ploaie, ci şi de lapoviţe şi chiar ninsori în zona montană, potrivit Florinelei Georgescu, director executiv ANM.

Totuşi, fenomenul nu va fi de durată, urmând să dureze cel mult 24 de ore. În plus, precipitaţiile vor fi slabe cantitativ şi nu se pune problema apariţiei unei situaţii similare precum cea înregistrată zilele trecute în Oltenia, unde precipitaţiile abundente au provocat inundaţii.

Celor care au de gând să plece la munte la sfârşit de săptămână, meteorologii le recomandă să se informeze asupra condiţiilor de vreme. Sursa: romaniatv.net

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web