Dorohoi News Logo

Află ce ţi-au pregătit astrele! Horoscopul săptămânii 17 - 23 martie

horoscop-saptamanal

Vezi cum stai cu banii, dragostea, cariera sau sănătatea, în funcţie de zodia ta. Află care sunt previziunile pentru tine în această perioadă.

Peşti (19 februarie - 20 martie)
Evită orice conflict în acest început de săptămână, cei din jurul tău e posibil să nu fie de partea ta. Nu îţi fie teamă să ceri favoruri, atât timp cât sunt de bun simţ şi le vei întoarce cândva. Trebuie să îţi faci un plan inteligent pentru a obţine un lucru pe care ţi-l doreşti de mult, pentru că norocul e de partea ta. În weekend preia comanda, cei apropiaţi te vor urma indiferent ce le vei cere.

Berbec (21 martie - 20 aprilie)
În acest început de săptămână trebuie să faci tot ce poţi pentru a ieşi în faţă. Foloseşte-ţi farmecul personal şi bagă-te pe sub pielea celor de la care ai de câştigat. Din păcate, tot ce ai obţinut până acum va fi demascat de cineva joi sau vineri. În weekend eşti uşor depresivă, chiar dacă vremea de afară e frumoasă. Încearcă să ieşi din această stare cu ajutorul prietenilor.

Taur (21 aprilie - 21 mai)
Dacă te aşteptai la plictiseală în acest început de săptămână, află că nu va fi deloc aşa. Rutina va fi spartă şi ai în sfârşit şansa de a te distra. Pasiunile tale te vor împinge către acţiune, aşa că nu încerca să te opui. Asigură-te că nu vei face nimic greşit, asta să fie singura ta grijă. Vineri e timpul pentru o pauză, iar în weekend trebuie să stai mai mult cu iubitul tău şi să fii mai romantică.

Gemeni (22 mai - 21 iunie)
Toate săptămânile ar trebui să înceapă aşa. Eşti plină de energie şi entuziasm, şi ai atât şarm încât îi inspiri pe toţi cei din jurul tău, la muncă şi oriunde. Joi şi vineri îţi vei pierde din această stare, dar nu va fi rău nici aşa. Îţi poţi pune ideile în practică cu uşurinţă, şi te poţi aştepta la ajutor fără măcar să îl ceri. În weekend, adaptează-te unor situaţii imprevizibile.

Rac (22 iunie - 21 iulie)
Detectează problemele din mediul familial în acest început de săptămână, înainte de a-şi intra în drepturi. Eşti predispusă conflictelor, dar puţină empatie din partea ta te va ajuta să treci peste. Miercuri sau joi vei avea parte de momente romantice, aşa că dă frâu liber sentimentelor. Încearcă să nu mai pui totul la suflet şi acordă-ţi timp doar pentru tine. În weekend pune-ţi imaginaţia la contribuţie pentru a rezolva o problemă.

Leu (22 iulie - 22 august)
Toată lumea e de partea ta în acest început de săptămână, aşa că poţi forţa puţin lucrurile. Vei primi toate răspunsurile de care ai nevoie pentru a putea începe un proiect pe care l-ai plănuit de multă vreme. O analiză discretă te va ajuta să afli cine îţi este prieten şi cine nu. În weekend vei fi lăudată, aplaudată şi celebrată exact aşa cum meriţi de către cei dragi.

Fecioară (23 august – 22 septembrie)

Fii prudentă cu finanţele tale în acest început de săptămână, luni şi marţi vei fi condusă de impulsuri. Trebuie să ai răbdare, vor veni şi acele zile în care îţi poţi permite orice, marele secret este ca acum să stai în banca ta şi să încerci să nu cheltui inutil. Miercuri sau joi vei avea o conversaţie serioasă cu partenerul tău de viaţă, şi vei fi nevoită să iei o decizie importantă. În weekend, când în sfârşit ai scăpat de muncă, ai timp suficient pentru înfrumuseţare şi mişcare.

Balanţă (23 septembrie - 22 octombrie)
Cine poate rezista zâmbetului tău pervers? În acest început de săptămână este vorba doar de flirt. Dacă eşti singură, profită de şarmul tău pentru a-ţi găsi un partener, dar dacă ai un iubit, ai grijă să îl păstrezi doar pentru el. Eşti foarte generoasă, atât în gesturi, cât şi în vorbe, aceste lucruri aducându-ţi multe beneficii la locul de muncă. Ai grijă să nu depăşeşti limita şi să devii linguşitoare, este o graniţă destul de fină. În weekend îţi propui să te linişteşti, citind o carte sau poate plimbându-te prin parc.

Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)
Săptămâna aceasta poate începe cu câteva dificultăţi, nu poţi să nu amesteci viaţa personală cu cea profesională. Miercuri sau joi situaţia se va redresa, pentru că timpul le rezolvă pe toate. Chiar dacă relaţia de cuplu nu merge cum ai vrea sau tocmai ce te-ai despărţit de iubitul tău, trebuie să îţi ocupi timpul cu munca şi să încerci să excelezi în acest sector al vieţii tale. În weekend încearcă ceva nou, un partener nou sau o activitate pe care nu ai mai experimentat-o până acum.

Săgetător (22 noiembrie - 21 decembrie)
Cine te iubeşte pe tine? Se pare că în acest început de săptămână...toată lumea. Prietenii te admiră, familia e mândră de tine, iar iubitul tău nu te mai scoate din sărutări. Fii fericită şi încearcă să te bucuri de aceste clipe atunci când le ai, altădată poate va fi prea târziu. Ai grijă să nu devii prea plină de tine şi să îţi iei nasul la purtare. În weekend ai chef de curăţenie, şi nu oricum, ci una generală.

Capricorn (22 decembrie - 20 ianuarie)

Ambiţia va pune stăpânire pe tine în acest început de săptămână, şi nu este deloc un lucru rău. Eşti pregătită să începi proiecte noi, indiferent despre ce e vorba. Astrele sunt de partea ta, la fel cum şi colegii sau prietenii te vor susţine atât cât ai nevoie. Poţi cere ajutor dacă ceva te depăşeşte, îl vei primi negreşit. Weekend-ul acesta va trebui să renunţi la ceva în favoarea familiei.

Vărsător (20 ianuarie - 18 februarie)

Fii pregătită să îţi faci multe relaţii în acest început de săptămână. Zilele de luni şi marţi sunt perfecte pentru a relua legături vechi, dar şi pentru a-ţi face unele noi. Întrebarea care o să te macine joi sau vineri va fi dacă faci suficiente progrese la muncă. Aşa că, pentru liniştea ta, cere părerea colegilor, dar şi a şefilor. Ai nevoie de o doză de încredere, şi nu poţi reuşi singură. În weekend, organizează un eveniment, cât de mic ar fi el. Fă clătite şi invită-ţi cele mai bune prietene la puţină bârfă. Sursa: eva.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web