Dorohoi News Logo

România trece la ora de vară. Cum va trebui să potrivim ceasurile în noaptea de sâmbătă spre duminică

ora de vara

România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00.

Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la ora oficială de vară, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că duminică 30 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din an.

Trecerea la ora oficială de vară nu va afecta mersul trenurilor de călători, dar vor fi întârzieri pentru 70 de trenuri aflate în circulaţie între orele 3.00 şi 4.00 (ora de iarnă). Astfel, opt trenuri internaţionale, 31 InterRegio şi 31 Regio vor fi afectate de schimbarea de oră, a anunţat CFR Călători.

Trenurile de călători vor pleca din staţii după ora de iarnă până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.00, care devine ora 4.00. După 4.00, trenurile vor pleca din staţii la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore.

Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web