Niciun tren nu va circula miercuri între orele 7.00 şi 9.00, angajaţii urmând să întrerupă voluntar lucrul, ca urmare a eşuării negocierilor privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, preşedintele Federaţiei Mişcare Comercial, Gheorghe Frăţică.
„Protestul nu este organizat de sindicate. Va fi vorba despre o încetare voluntară a lucrului de către cei implicaţi în circulaţia trenurilor, pentru a trage semnale de alarmă actualilor şi foştilor guvernanţi legate de faptul că în ultimii cinci ani nu au primit niciun procent în plus la salarii. Negocierile pentru încheierea noului contract colectiv de muncă au eşuat, ultima întâlnire cu ministrul Transporturilor fiind astăzi (marţi - n.r.). Noi i-am informat pe angajaţi că a eşuat negocierea. Miercuri va mai fi o întâlnire cu ministrul, la 17.00", a spus Frăţică, citat de MEDIAFAX.
La rândul său, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a spus că are „informaţii" privind oprirea temporară a lucrului miercuri dimineaţă, subliniind însă că eventualul protest nu este organizat de sindicate.
Federaţiile sindicale din transporturile feroviare ameninţau încă din 15 aprilie că ar putea declanşa conflictul colectiv de muncă începând cu 23 aprilie, dacă până atunci nu vor fi încheiate noile contracte colective de muncă, care să ţină cont de solicitările salariaţilor.
Printre nemulţumirile sindicaliştilor de numără cele legate de nivelul salariilor, de eliminarea drepturilor angajaţilor de a călători gratuit pe calea ferată şi de faptul că nesemnarea noilor contracte colective de muncă ar putea duce la disponibilizarea a 2.500 de salariaţi de la CFR Marfă.