Dorohoi News Logo

Cum va arăta buletinul de vot ce va fi folosit la alegerile europarlamentare din 25 mai

buletin de vot europarlamentare 25 mai

Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a prezentat, într-o conferinţă de presă, macheta buletinului de vot ce va fi folosit la alegerile europarlamentare din 25 mai, pe cele opt pagini ale buletinului fiind înscrise partidele în ordinea tragerii la sorţi, urmate de candidaţii independenţi.

„Marți, 29 aprilie 2014, în conformitate cu prevederile art. 42, alin. 3 din Legea 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, a fost prezentată macheta buletinului de vot ce va fi folosit la alegerile pentru membrii din România pentru PE, care vor avea loc în data de 25 mai. Macheta a fost prezentată atât membrilor BEC, cât şi delegaţilor împuterniciţi ai partidelor politice şi candidaţilor independenţi",
a precizat Marian Muhuleţ.

El a menţionat că la această şedinţă au mai fost prezenţi membrii BEC, delegaţii împuterniciţi ai PNŢCD, ai Partidului Noua Republică, Partidului Ecologist Român şi Partidului Alternativa Socialistă, precum şi candidaţii independenţi pentru PE Corina Ungureanu, Filip Constantin Titian, Dănuţ Liga şi Mircea Diaconu.

Muhuleţ le-a prezentat jurnaliştilor macheta buletinului de vot, arătând că partidele care au candidaţi pentru PE sunt înscrise pe acest buletin de vot în ordinea tragerii la sorţi. Potrivit deciziei BEC, buletinul de vot pentru alegerile europarlamentare din 25 mai va avea opt pagini A4.

Muhuleţ a precizat că următoarea şedinţă a BEC va loc luni în 5 mai.
Biroul Electoral Central a stabilit în 17 aprilie ordinea partidelor pe buletinele de vot pentru alegerile parlamentare.

Astfel, PDL ocupă prima poziţie pe buletinele de vot, pe poziţia a doua este PMP, urmat de UDMR, PSD-UNPR-PC şi PNL, potrivit tragerii la sorţi făcute de către preşedintele BEC, Florentin Sorin Drăguţ, pentru stabilirea ordinii formaţiunilor.

Tragerea la sorţi a fost în două etape, în prima fiind incluse partidele care au deja reprezentanţi în Parlamentul European. Astfel, prima poziţie pe buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare va fi ocupată de PDL, a doua poziţie de PMP, iar a treia de către UDMR.

Alianţa electorală PSD-UNPR-PC ocupă poziţia a patra pe buletinele de vot, PNL poziţia a cincea, iar PRM a şasea.

A doua etapă a s-a referit la partidele politice care au candidaţi la alegerile europarlamentare, dar nu au membri în acest moment în Parlamentul European. Astfel, poziţia şapte pe buletinele de vot va fi ocupată de Alianţa Naţională a Agricultorilor, poziţia a opta de Partidul Dreptăţii Sociale, iar poziţia a noua de Partidul Noua Republică.

Partidul Verde ocupă poziţia a zecea pe buletinele de vot, iar Partidul Forţa Civică poziţia a unsprezecea. Următoarele poziţii sunt ocupate de Partidul Ecologist Român - poziţia 12, Partidul Alternativa Socialistă - 13, PNŢCD - 14 şi Partidul Poporului Dan Diaconescu - 15.

După extragerile făcute de preşedintele BEC, acesta a precizat că următoarele locuri de pe buletinele de vot vor fi ocupate de candidaţii independenţi care s-au înscris în cursa pentru alegerile europarlamentare, în ordinea depunerii acestor candidaturi.

Poziţia 16 de pe buletinele de vot este ocupată de Georgiana Corina Ungureanu, urmată de Constantin Titian Filip, Dănuţ Liga, Paul Purea, Pericle Iulian Capsali, Peter Costea, Mircea Diaconu şi Valentin Eugen Dăianu. Sursa: realitatea.net

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web