Este lesne de înțeles de ce există aceste taxe pentru terminalele achiziţionate de la un operator prin subvenţii la dispozitive, dar când îţi achiziţionezi doar servicii de comunicaţii mobile, aceste taxe nu ar avea ce să caute în contracte sau valoarea lor nu ar trebui să fie la nivelul actual.
„Un client care nu primește vreun beneficiu real de la o companie de telefonie mobilă ar trebui să poată schimba operatorul fără a plăti daune. Chiar dacă operatorii prevăd adesea în contractele lor aşa-numite "clauze penale" prin care abonații ar fi obligați să plătească despăgubiri în caz de reziliere anticipată, astfel de clauze ar putea fi invocate în practică doar dacă operatorul poate invoca existența efectivă a unei afectări”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Valentin Mircea, expert în concurenţă şi telecom, Senior Partner la Casa de avocatură "Mircea și Asociații".
Potrivit avocatului, care este și fost vice-preşedinte al Consiliului Concurenţei, nu este vorba neapărat de clauze abuzive, dar este un principiu că o clauză care se referă la despăgubiri trebuie să asigure plata acestora, nu să constituie o îmbogățire fără justă cauză a respectivului operator. Operatorii se bazează probabil pe faptul ca mulți abonați nu cunosc aceste aspecte și se supun prevederilor, așa cum sunt ele.
„Chiar dacă motivația comercială a operatorilor de a își "lega" utilizatorii în contracte pe termene cât mai lungi este de înțeles, acest tip de contracte va dispărea într-un orizont de timp mediu. Există jurisdicții, cum este Franța, în care operatorii sunt obligați să evidențieze și să factureze distinct contravaloarea terminalelor telefonice furnizate abonaților”, a declarat Valentin Mircea.
Acesta este de părere că nu ar trebui ca prin legislație să fie impusă durata contractelor dintre operatori și abonați, dar ar trebui ca duratele minime să fie posibile doar pentru beneficii care există cu adevărat pentru utilizatori, nu pentru artificii de marketing, așa cum se întâmplă adesea în prezent. Acesta este modelul care se aplică și în alte industrii - de exemplu la hotel pot plăti mai puțin dacă stau mai mult, plătesc în avans sau cumpăr și alte servicii.
În cazul Vodafone România taxa de despăgubire a unui contract de servicii este minim 150 de euro.
„Dacă clientul solicită rezilierea înainte de expirarea perioadei minime contractuale, se percepe o despăgubire. Aceasta se calculează pornind de la o suma fixă, ținând cont de durata minimă contractuală şi de numărul de luni rămase până la sfârşitul perioadei contractuale. Suma de la care porneşte calculul despăgurii depinde de tipul serviciului achiziţionat de client şi de modelul de telefon. Pentru clienţii care reziliază înainte de terminarea contractului abonamente care nu au inclus şi un telefon, suma este fixă", au declarat oficialii Vodafone. Sursa: economica.net