Având învedere că în data de 25 mai, cetățenii Uniunii Europene vor putea să-și alegeă reprezentanții în Parlamentul European, Consiliul Național al Elevilor solicită tuturor partidelor politice, școlilor și Inspectoratelor Școlare să nu desfășoare activități și să nu distribuie în școli materiale cu caracter politic, în vederea respectării conduitei actului educațional.
Consiliul Național al Elevilor încurajează ca orice încălcare a acestei conduite să fie raportată către instituțiile autorizate, astfel încât orele de curs și activitățile extracuriculare să se desfășoare într-un mod corect, apolitic. Astfel de activități sunt interzise prin Legea Educației Naționale, art. 7, alineatul (1): „ În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activități care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și activitățile de natură politică și prozelitismul religios.”
Structura reprezentativă a elevilor din România încurajează elevii ce au împlinit vârsta necesară pentru vot să-și exprime acest drept stipulat în Constituția României - capitolul II, art. 36, alineatul (1): „Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.”