Dorohoi News Logo

Florin Jianu: „M-aş bucura ca măcar un sfert din bugetari să beneficieze de vouchere de vacanţă”

tichet_de_vacanta

Ministrul delegat pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, mediu de afaceri şi turism, Florin Nicolae Jianu, speră ca măcar un sfert din bugetarii din România să beneficieze de voucherele de vacanţă, ceea ce înseamnă cel puţin un sfert de milion de români.

„M-aş bucura ca măcar un sfert din bugetarii din România să beneficieze de acest tip de vouchere de vacanţă, când ele vor deveni operaţionale", a spus ministrul Florin Jianu, într-o conferinţă de presă, susţinută joi la Sibiu.

Ministrul a precizat că de voucherele de vacanţă vor putea beneficia inclusiv profesorii şi medicii. „Beneficiarul cu voucherul emis de Autoritatea Naţională de Turism poate merge la orice tip de hotel sau orice altceva fiscalizat şi clasificat", a explicat ministrul Jianu.

Nu doar salariaţii de la stat, dar şi cei din mediul privat vot putea beneficia de voucherele de vacanţă. „Vestea bună e că sectorul privat beneficiază de acelaşi tip de vouchere de vacanţă", a arătat ministrul Jianu.

Potrivit acestuia, introducerea voucherelor de vacanţă înseamnă scoaterea de pe piaţă a intermediarilor vechilor tichete de vacanţă, care, uneori costau cât o zi de sejur. „Am eliminat intermediarii care scoteau acele tichete şi numai tichetul costa cât o noapte de cazare şi cât un mic dejun, prânz şi cină. Eliberarea lor (a voucherelor - n.r.) se face electronic, fără niciun fel de cost, aşa ca biletele de avion. Puteţi să mergeţi şi cu telefonul şi să scanaţi codul de bare", a mai spus ministrul delegat pentru IMM-uri, mediu de afaceri şi turism.

Acesta a fost prezent joi, la Sibiu, la cea mai mare acţiune de promovare economică a judeţului din ultimii ani, organizată de Consiliul Judeţean (CJ), la iniţiativa preşedintelui instituţiei Ioan Cindrea. Un număr de 21 de ambasade de pe trei continente şi-au trimis joi reprezentanţii la Sibiu, unde li s-au prezentat oportunităţile de investiţii în judeţ.

Turismul intern va câştiga un plus de 250.000 de turişti prin introducerea voucherelor de vacanţă, însă creşterea ar fi putut fi de patru-cinci ori mai mare dacă voucherele nu erau impozitate, consideră şi reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

ANAT estimează că în primul an de acordare a voucherelor valoarea lor va creşte de la 200.000-300.000 de euro pe an, în prezent, la 4,5 milioane de euro şi exponenţial, în următorii 3-4 ani. Sursa: romaniatv.net

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web