Actul normativ prevede acordarea acestei facilități în cazul în care producția nu a fost asigurată și a fost calamitată în proporție de peste 30%, acest lucru putând fi dovedit printr-un document emis de autoritatea competentă, în condițiilelegii, potrivit sursei citate. Mai mult, cei care au plătit deja contribuțiile beneficiază de restituirea sumelor achitate.
„Este o măsură firească de a veni în întâmpinarea problemelor pe care le au fermierii și este îndeplinirea unei promisiuni pe care am făcut-o celor care s-au confruntat cu situații foarte dificile în cursul anului trecut. Este clar că producătorii agricoli au declarat impozitul calculat pe baza normelor de venit într-un context în care au suferit pierderi economice importante cauzate de calamități. În aceste condiții, actul normativ este o facilitate care îi va ajuta să recupereze mai repede pagubele și să poată să se dezvolte în continuare”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Sursa: Capital.ro