Dorohoi News Logo

Vreme caniculară până în septembrie. Vezi prognoza meteo până în prima lună de toamnă

vremea

Regimul termic se va situa, în următoarele trei luni, peste normele climatologice în sud-estul şi vestul ţării, iar în restul ţării se va încadra, în general, în normalul perioadei, în timp ce cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta o tendinţă de deficit, conform estimărilor meteorologice pentru intervalul iulie - septembrie, publicate, vineri, de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În luna iulie, temperatura aerului va avea valori peste normele climatologice în sud-estul şi vestul ţării, iar în restul regiunilor valorile termice se vor încadra, în general, în normalul perioadei. Temperatura medie va fi între 14 şi 23 de grade. Cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta o tendinţă de deficit în cea mai mare parte a teritoriului.

În august,
regimul termic se va situa în limite apropiate de mediile multianuale în centrul şi nordul ţării şi peste normalul perioadei în restul teritoriului, iar cantităţile lunare de precipitaţii vor înregistra valori sub mediile climatologice în aproape toată ţara.

În septembrie, valorile termice vor depăşi normele climatologice în sud-estul, sudul şi, local, vestul ţării, iar în restul regiunilor se vor încadra în normalul perioadei. Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi în general apropiate de normele climatologice, cu o tendinţă de deficit, local, în est şi sud. Sursa: antena3.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web