S-au scurs 27 de ani de la evenimentul care a marcat primăvara anului 1987, translarea blocului A 2, de pe Platoul Romanilor din muncipiul Alba Iulia, potrivit Ziarulunirea.ro.
Puţini dintre tinerii de azi ştiu că mutarea de atunci a salvat din calea “sistematizărilor” blocul A2 cu 80 de apartamente. Nu a scăpat însă de demolare un bloc de garsoniere aflat în vecinătatea celui translat, în locul căruia s-a construit altul, mai modern. Astăzi, când blocul A2 se află pe noul său amplasament, Catedrala Reîntregirii Neamului Românesc veghează noile ansambluri arhitecturale.
Una dintre soluţiile de atunci, pentru a deschide Bulevardul Transilvaniei, a fost evacuarea celor 80 de familii şi demolarea blocului, dar le-a fost greu specialiştilor albaiulieni să se împace cu acest gând. Până la urmă, autorităţile centrale au fost convinse să accepte soluţia prof. dr. ing. Eugen Iordăchescu, de la Institutul “Proiect” Bucureşti – omul care a salvat mai multe clădiri (blocuri şi lăcaşuri de cult) de frenezia arhitectonică a lui Nicolae Ceauşescu. El este inventatorul metodei translaţiei imobilelor şi a mutat de-a lungul carierei sale 29 de clădiri, dintre care 13 sunt biserici sau mănăstiri.
Blocul A2, cu o lungime de 100 de metri, era amplasat perpendicular pe B-dul Transilvaniei, un important ansamblu urbanistic de pe Platoul Romanilor. În cadrul IACM Alba – Întreprinderea Antrepriză de Construcţii Montaj – şi-au unit forţele pentru a pregăti translarea specialişti din mai multe sectoare: Ioan Bolog, Mircea Abrudean, Vasile Gheberta, Iustin Furdui, Călin Costea, Radu Iulian, Ilarie Păcurar, Daniel Baciu, Viorel Lazăr, Liviu Furdui, Ionel Jurjuţ, Mihai Ciorobâtcă, Domnica Maier, Ştefan Dumitrescu, Vasile Rusu, Radu Cormoş, Nicolae Bolog, Gheorghe Voinea, Constantin Tanasciuc şi mulţi alţii.
Ei au fost coordonaţi de prof. dr. ing. Eugen Iordăchescu, primul român care a aplicat această metodă de translare a construcţiilor şi de ing. Ioan Filimon. Mutarea blocului s-a făcut fără probleme, în timp ce curioşii de la faţa locului priveau uimiţi cum…se mişcă blocul, cu tot cu locatari. Doar familiile de la parterul clădirii au fost nevoite să-şi părăsească pentru un timp locuinţele, restul au privit din balcoane mutarea construcţiei cu o înălţime de 17 metri şi lăţimea de 12 metri, care a fost despărţită în două clădiri independente. Fiecare corp al construcţiei a fost susţinut de un cadru purtător, o platformă de beton, care a fost ridicată cu ajutorul unor prese.
Platforma era aşezată pe roţi şi se deplasa pe şine, fiind împinsă de dispozitive hidraulice comandate de la un pupitru electric. Autorul invenţiei, ing. Iordachescu, nu s-a temut nici un moment de vreun accident, chiar dacă blocul era conectat la reţelele de apă, gaz, canalizare şi electricitate, pentru că nimeni nu s-a abătut de la regulile stabilite de el. În 27 mai 1987, la ora 8.35, a început translarea.
Citeşte mai mult pe Ziarulunirea.ro