Dorohoi News Logo

Băsescu respinge Legea prin care aleşii locali membri în Adunări Generale ale serviciilor de utilităţi nu mai erau incompatibili

Băsescu respinge Legea

Preşedintele Traian Băsescu retrimite Parlamentului legea prin care primarii sau preşedinţii de CJ membri în Adunări Generale ale serviciilor de utilităţi publice nu mai erau incompatibli, solicitând Executivului să respingă proiectul. În cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 se arată că primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respectiv ai municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.

Totodată, potrivit noii legi, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene îşi pot delega, prin dispoziţie, calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei.

Şeful statului menţionează că, potrivit legislaţiei în vigoare (Art. 37 şi 92 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001), persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţilor administrativ-teritoriale în asemenea asociaţii sunt desemnate prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean, în condiţiile respectării regimului incompatibilităţilor şi al conflictului de interese prevăzut de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Integral pe mediafax.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web