Perseidele, unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an, va avea anul acesta punctul maxim de activitate în noaptea de 12 spre 13 august, între orele 11.00 şi 05.00 (ora României), a declarat, pentru MEDIAFAX, Valentin Grigore, preşedinte al Societăţii Astronomice Române de Meteori.
„Anul acesta, maximul de activitate la curentul de meteori Perseide va pica în noaptea de 12 spre 13 august. Observaţiile se pot face după ora 11.00, când se ridică şi radiantul (locul de unde radiază meteoritul) deasupra orizontului, şi până dimineaţa în zori, în jur de ora 05.00. Activitatea va fi toată noaptea, dar, din păcate, din cauză că pe data de 10 va fi lună plină, care va fi foarte strălucitoare pe cer, se vor vedea meteorii care sunt mai strălucitori. Deci nu se vor vedea meteori slabi. Se vor vedea mai puţini meteori, cei mai spectaculoşi", a explicat Valentin Grigore.
Acesta a spus că meteorii se pot observa cu ochiul liber. „Observaţiile se pot face cu condiţia să se facă din afara oraşelor unde avem poluare mare. Trebuie să fie făcute observaţiile de undeva de la marginea oraşelor, de la ţară, de la munte", a spus Valentin Grigore. Integral pe descopera.ro