„Asociaţia Bio România recomandă tuturor fermierilor, în special cei mici şi mijlocii, să se înregistreze ca operatori în agricultura ecologică în anul 2014, până la 29 august a.c., data limită până când mai pot depune cereri pentru obţinerea sprijinului financiar conform HG 759/2010, şi care va fi plătit până la 30 iunie 2015. La solicitarea repetată a Asociaţiei Bio România, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat şi obţinut de la Comisia Europeană o suplimentare a sumei ce va fi distribuită fermierilor care intră în conversie în anul 2014”, a declarat Marian Cioceanu, preşedintele Asociaţiei Bio România.
Conform calculelor Asociaţiei Bio România, fermierii aflaţi în perioada de conversie ar putea primi, în 2015, peste 600 de euro, conform HG 759/2010.
De asemenea, reprezentanţii Bio România afirmă că pe lângă subvenţia pe care o vor primi pentru conversie, începând din 2015 până în anul 2020, prin Programul National de Dezvoltare Rurală, „agricultura ecologică va beneficia de sume record, pornind de la 250 euro/ha/an, până la 400 euro/ha/an, în funcţie de tipul de cultură”.
În viitorul Program Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, agricultura ecologică are alocată o sumă de 200 de milioane de euro, a anunţat la finele lunii aprilie secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, la o dezbatere privind reducerea TVA la produsele ecologice.
„În viitorul program PNDR 2014-2020, avem alocată o sumă consistentă de 200 de milioane de euro pentru agricultura ecologică. Poate nu este suficientă, dar căutăm în continuare soluţii ca să susţinem acest sector care în ultima perioadă a adus plus valoare în economia României. Dacă ne uităm pe balanţa comercială, care este pe plus în 2013 (...) o parte din acest plus vine şi din sectorul agriculturii ecologice. Ne dorim ca şi în viitor să se întâmple astfel de lucruri cu acelaşi succes”, a spus, în 29 aprilie, oficialul MADR.
Botănoiu a mai afirmat că produsele româneşti sunt mult mai sănătoase decât cele din celelalte state din UE, în condiţiile în care România foloseşte în agricultură, pe hectar, de 10 ori mai puţine chimicale.
„România utilizează 25 de kilograme de azot la hectar, comparativ cu Olanda care utilizează de 10 ori mai mult pe hectar, ceea ce ne permite să spunem că majoritatea produselor româneşti, inclusiv cele care provin din agricultura convenţională, sunt mai sănătoase şi mai curate decât cele provenite din vechile state membre. Şi Polonia şi Ungaria folosesc cantităţi duble faţă de ce folosim noi astăzi”, a explicat Daniel Botănoiu.
Bio-România susţine ca alimentele de bază certificate bio să aibă TVA zero, cele aflate în conversie TVA 3%, iar cele naturale, respectiv cele care folosesc materie primă convenţională, însă procesarea se face fără chimicale, să aibă o cotă de 9%. Pentru alimentele actuale care sunt fabricate din produse agricole convenţionale, iar în procesarea lor se folosesc aditivi chimici, TVA să rămână 24%.
De asemenea, acele alimente, care sunt extrem de periculoase pentru sănătate, ar trebui să fie suprataxate cu o cotă mai mare de 24%, în special cele care conţin mai mulţi aditivi alimentari.
Pentru introducerea TVA Verde asociaţia Bio România a lansat o petiţie online, care poate fi semnată de oricine doreşte să susţină această măsură pe site-ul Bio-România.
România are un potenţial imens în agricultura ecologică, cu o suprafaţă de 300.000 de hectare de teren arabil certificat ecologic pentru producţie şi alte 500.000 de pajişti şi un număr de 15.000 de operatori înregistraţi în sistem la finele anului 2013. România exportă 80% din producţie, în special materie primă şi foarte puţine produse procesate. Sursa: Capital.ro