Ștafeta Munților fiind o competiție de turism sportiv, organizată la nivel național ce are drept scop crearea unui cadru organizatoric și competițional specific dezvoltării unor relații durabile între ONG-urile de tineret, turism sport și ecologic dar și grupurilor de persoane care doresc să participe la activități cu specific montan.
Campionatul Național Ștafeta Munților este la a III a ediție iar anul acesta are în componență șase etape organizate în diverse masive din România, fiind o competiție specializată, al cărei clasament general este alcătuit exclusiv din probe ce pot fi cuantificate obiectiv și în cădrul căreia concurenții au posibilitatea să participe la categoria corespunzătoare vârstei și nivelului de pregatire.
Categoriile la care se pot înscrie participanții în funcție de vârstă și experiență: Copii, Open, Juniori, Veterani, Feminin, Elite.
Probele de concurs la care pot participa: raid montan (drumeție), orientare, cunoștințe turistice, escaladă, însă organizatorii fiecărei etape pot organiza și alte activiăți cu specific montan adaptate vârstei și experienței. Toate probele prezentate mai sus se desfășoară comform regulamentului competițional anul în curs.
În prezent s-au desfășurat patru etape:
-Etapa a-I-a 2014 – „Trofeul Munților” ediția I ce s-a desfășurat în perioada 4-6 iulie 2014 organizată de către Asociația de Turism Gaska București în Valea Horoabei, Munții Bucegi, cu peste 35 echipe înscrise care au străbătut superbul Canion Valea Horoabei, ajugând pe Șaua Bătrâna și coborând Șaua Strunga. Deschiderea primei etape a campionatului a debutat cu un mini-concert folk organizat de către gazde. Cei sosiți la etapă au participat la activități de orientare, cunoștințe turistice, escaladă, tir cu arcul, tiroliana, mini-golf, jocul cupilăriei iar cei mai viteji au participat la proba de cultural recitând poezii, realizând piese de teatru și cântând la chitară până dimineață.
-Etapa a-II-a 2014 – „Trofeul Elite” ce s-a desfășurat în perioada 18-20 iulie 2014 organizată de către Clubul de Turism Alpin și Ecologie Elite în Dâmbul Morii din Masivul Piatra Mare, cu peste 43 echipe înscrise, proba de raid montan fiind modificată din cauza condițiilor meteo iar participanții nu au mai putut ajunge pe Vf. Piatra Mare, însă cei sosiți în tabără au participat la activități de orientare pe viză, probă de noduri, cunoștințe turistice iar sâmbătă seara la proba de cultural doritorii au putut recita poezii, realizând piese de teatru și cântând la chitară până dimineață.
-Etapa a-III-a 2014 - Festivalul Drumeții Montane, ediția a III a desfășurată în perioada 01 - 03 august 2014 în Masivul Retezat de către Asociația Drumeții Montane și Jnepenii sub forma unei povești fascinante… povești cu și despre flăcăi viteji, domnițe suave, haiduci, zmei înaripați, dinozauri pitici... cu peste 90 de echipe înscrise unde participanții în cadrul probei de raid montan au străbătut două trasee diferite. Pentru categoriile open, elite, juniori, elite, veterani, feminin un traseu de 22km urcând pe Vf. Piatra Iorgovanului la 2014m iar categoria copii și family un traseu mai mic de 12 km tematic, realizat de către organizatori. Categoria Family a fost organizată separat de clasametul general al competiției fiind premiată separat. Concurenții au participat la proba de orientare unde au învățat cum se utilizează o harta și o busolă, au răspuns la întrebări de cunoștințe turistice, au dat probă de noduri utilizate în escaladă iar copiii au putut participa la diverse activități specifice vârstei, seara culturală a adus pe scenă pe cei mai curajoși dintre participanți.
-Etapa a-IV-a 2014 – „Arges Eco Challenge” ediția VI desfășurată în perioada 15 - 17 august 2014 în Masivul Fagaraș organizată de către Zimbrul Carpatin și Marmotele Mahmure cu peste 65 echipe înscrise. Categoriile Open, Juniori, Feminin, Veterani, Elite au atins cel mai înalt vârf din România – Vf. Moldoveanu ce se află la 2544m. Traseul probei de raid montan a fost urmatorul: Valea Rea – Vf. Viștea Mare (2527m) – Vf. Moldoveanu (2544m) - Lacurile Galbenele – Valea Rea. Proba de orientare a fost pe viză desfășurată în Caldarea Galbenele, proba de cunoștințe turistice organizată la sfârșitul traseului de raid iar la proba de cultural doritorii au recitat poezii, au creat piese de teatru și au cântat la chitară până dimineață.
Etapele următoare:
-Etapa a-V-a 2014 – „Trofeul Temerarii” ediția I ce se va desfățura în perioada 29-31 august, organizată de către Clubul Alpin Temerarii. Tabăra va fi amplasată la în traseu pe Valea Cerbului, zonă de corturi spre Gura Diham iar proba de raid montan va avea ca traseu: Valea Cerbului - Vf. Omu(2.505m) - Cabana Caraiman - Jepi Mici.
-Etapa a-VI-a 2014 - Rasnov Orienteering Festival 2014 ce se va desfășura în perioada 12 – 14 septembrie, organizată de către Clubul Sportiv Montan Altitudine. Tabăra va fi amplasată în zona cantonului silvic din Valea Glajariei, cu acces auto prin Orașul Rasnov, cartier Glajarie, Uzina Electrică iar proba de raid montan va avea ca traseu: Tabăra Glajarie - Cabana Mălăiești – Hornul Mare – Vf. Omu – Drumul de Vară – Valea Malaiești – Cabana Mălăiești - Tabăra Glajarie.
În cadrul etapelor următoare se vor organiza activități de raid montan (drumeție), orientare, escaladă, cunoștințe turistice conform regulamentului Ștafeta Munților din acest an, însă organizatorii pot desfășura și alte activități cu specific montan.
Toate probele organizate conform Ștafeta Munților sunt gratuite și nu se vor percepe taxe de participare. Află mai multe accesând pagina oficială a Campionatului Național de Turism Sportiv „Ștafeta Munților”.