Dorohoi News Logo

Ce amendă plăteşti dacă denigrezi o firmă sau îi deturnezi clienţii

deturnezi clienţii

Denigrarea competitorilor si deturnarea clientelei unei firme reprezinta practici de concurenta neloiala si de asemenea, constituie contraventii care se sanctioneaza incepand de astazi cu amenzi de pana la 50.000 de lei.

Desi noile reguli sunt in vigoare, Consiliul Concurentei are termen, insa, pana pe 5 octombrie pentru a elabora regulamentul prin care va stabili procedura de solutionare a sesizarilor primite din partea firmelor prejudiciate de astfel de practici.

Totusi, chiar si in aceste conditii, termenele si principiile procedurale esentiale sunt deja consacrate prin noile reguli, a declarat pentru AvocatNet.ro Raluca Voinescu, Managing Associate in cadrul Bondoc si Asociatii SCA.

OG nr. 12/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale si a altor acte in domeniul concurentei, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 586 din 6 august 2014, a redefinit actele si faptele de concurenta neloiala ca fiind practici de concurenta neloiala si le-a clasificat in trei categorii. Mai exact, noile dispozitii interzic urmatoarele practici de concurenta neloiala:

- denigrarea unui competitor sau a produselor/serviciilor sale, realizata prin comunicarea ori raspandirea de catre o intreprindere sau reprezentantul/angajatul sau de informatii care nu corespund realitatii despre activitatea unui concurent sau despre produsele acestuia, de natura sa ii lezeze interesele;

- deturnarea clientelei unei intreprinderi de catre un fost sau actual salariat/reprezentant al sau ori de catre orice alta persoana prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva intreprindere a luat masuri rezonabile de asigurare a protectiei acestora si a caror dezvaluire poate dauna intereselor acelei intreprinderi;

- orice alte practici comerciale care contravin uzantelor cinstite si principiului general al bunei-credinte si care produc sau pot produce pagube oricaror participanti la piata.

De asemenea, denigrarea competitorilor si deturnarea clientelei constituie contraventii, potrivit recentei ordonante, asa incat persoanele care vor savarsi aceste fapte vor fi sanctionate cu amenzi, care sunt valabile incepand de astazi.

Concret, firmele care utilizeaza aceste practici anticoncurentiale risca de azi amenzi de la 5.000 la 50.000 de lei, iar persoanele fizice pot primi amenzi cuprinse intre 1.000 si 5.000 de lei.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web