În următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi oscila între 17 și 24 de grade, iar din 1 octombrie, revin ploile, informează Agenția Națională de Meteorologie (ANM).
În Moldova, vremea va fi caldă la începutul intervalului, cu o medie de 23 de grade a temperaturilor maxime și de 11 grade a celor minime, în ultima zi a lunii septembrie. Ulterior, regimul termic va marca o scădere, astfel încât pe 5-6 octombrie mediile termice nu vor mai depăși 14 grade ziua și 4 grade noaptea și, abia după data de 8 septembrie, temperaturile vor crește, în medie, cu 4 grade Celsius, vremea devenind normală termic pentru a doua decadă a lunii octombrie. Probabilitatea de ploaie va fi redusă pe tot parcursul intervalului de prognoză și doar pe 1, 2 și, posibil, pe 7 octombrie va ploua la nivel local, mai ales în nordul regiunii.
În Banat, în primele zile ale intervalului de prognoză, temperaturile diurne vor marca o creștere, de la valori medii de 20-21 de grade Celsius, până la 23-24 de grade. În intervalul 2-4 octombrie, va avea loc un proces de răcire și maximele vor scădea până la 17 grade pe 5 — 6 octombrie, pentru ca apoi să crească din nou spre 20 de grade Celsius, în intervalul 8 — 12 octombrie. Temperaturile nocturne vor avea o evoluție asemănătoare, fiind în creștere la începutul spre o medie de 11 grade, apoi vor scădea spre 7 grade în jurul datei de 6 octombrie, iar după 8 octombrie se vor menține în jurul valorii de 9 grade. Va ploua local pe 2, 3 și 7 octombrie, iar în restul intervalului doar trecător și izolat vor fi ploi neînsemnate cantitativ.
În Crișana, vremea va fi caldă la începutul primei săptămâni de prognoză, când temperaturile maxime se vor situa, în medie, în jurul a 22 de grade, iar cele minime vor atinge 11 grade în dimineața zilei de 2 octombrie. După această dată, un proces de răcire va determina scăderea regimului termic, spre valori medii de 18 grade ziua și 6 grade noaptea, în jurul datei de 5 — 6 octombrie. În ultima parte a intervalului de prognoză se va înregistra o ușoară creștere, de aproximativ două grade Celsius, atât la valorile maxime diurne, cât și la cele minime nocturne. Ploi pe arii extinse și izolat mai importante cantitativ se vor semnala în jurul datelor de 2, 3 și 7 octombrie, iar în celelalte zile probabilitatea de ploaie va fi mai redusă.
Pentru regiunea Transilvaniei, regimul termic va marca o creștere la începutul intervalului de prognoză, spre valori medii de 21 de grade, ziua, și 9 grade, noaptea, dar ulterior, până pe 6 octombrie, temperaturile vor scădea cu 5-6 grade, în medie. În ultimele zile ale perioadei se vor înregistra valori maxime de 18 grade și minime de 5-6 grade, caracterizând o vreme normală din punct de vedere termic pentru a doua decadă a lunii octombrie. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în intervalul 1—3 octombrie și, din nou, în jurul datei de 7 octombrie, când izolat se pot cumula cantități de apă mai importante. În rest, doar izolat sunt posibile ploi slabe, de scurtă durată.
În Maramureș, după primele zile mai calde, cu temperaturi medii diurne de 21-22 de grade, vremea se va răci, iar în intervalul 5-7 octombrie valorile termice vor fi, în medie, de 16-17 grade în orele amiezelor. Regimul termic nocturn va avea o evoluție similară, cu valori în creștere spre 10 grade Celsius la începutul perioadei de prognoză, pentru ca în jurul datei de 6 octombrie să se înregistreze aproximativ 4 grade. Între 8 și 12 octombrie vor fi medii ale maximelor diurne de aproximativ 18 grade, în timp ce minimele nocturne se vor situa în jurul valorii de 7 grade. Pe arii extinse va ploua între 1 și 3 octombrie, dar și pe 7 octombrie, iar în restul intervalului doar izolat vor fi posibile ploi slabe.
În Dobrogea, vremea va fi caldă în primele zile ale intervalului de prognoză, cu medii ale temperaturilor maxime de 22 de grade și ale celor minime de aproximativ 12 grade, în jurul datei de 1 octombrie. În intervalul 3-7 octombrie, va avea loc un proces de răcire, ce va determina valori diurne de 15-16 grade, când și mediile minimelor nocturne vor scădea spre 8 grade. După data de 8 octombrie, regimul termic se va menține constant, la valori apropiate de mediile multianuale ale perioadei, de 18-19 grade ziua și 10 grade noaptea. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi extrem de redusă și doar în jurul datei de 6 — 7 octombrie va ploua local, dar slab cantitativ.
În Muntenia, valorile termice se vor situa peste normele climatologice ale perioadei în primele zile ale intervalului, când se vor înregistra temperaturi maxime de 24 de grade, în medie, și minime de până la 11 grade. Pe 2 octombrie vremea se va răci, iar în intervalul 2-7 octombrie vor fi medii ale valorilor diurne situate în jurul a 16 grade, în timp ce minimele nocturne vor scădea spre aproximativ 6 grade. Abia spre sfârșitul perioadei de prognoză temperaturile vor crește cu 3-4 grade, regimul termic apropiindu-se de cel normal pentru a doua decadă a lunii octombrie. Probabilitatea de ploaie se va menține redusă aproape pe tot parcursul celor două săptămâni, cu excepția datelor de 2, 3 și 6, 7 octombrie când local va ploua.
Pentru zona Olteniei, în primele zile temperaturile maxime vor fi ridicate, situându-se în medie, în jurul a 23-24 de grade, pentru ca din 2 până în 7 octombrie să scadă, spre 15-16 grade. Totodată, valorile nocturne vor marca și ele o scădere, de la 11 grade la 5-6 grade, în același interval. Spre finalul celor două săptămâni de prognoză, regimul termic va crește cu până la 3 grade, vremea devenind apropiată de normalul termic al datei calendaristice. Va ploua, în general slab cantitativ, pe 2, 3, 6 și 7 octombrie, iar în restul perioadei de prognoză probabilitatea de ploaie va fi foarte redusă.
Estimarea temperaturilor este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, menționează ANM.