Dorohoi News Logo

Atenție, şoferi! Un nou radar performant pe şoselele României

radar_laser

La sediul IPJ Suceava a fost prezentat marţi aparatul radar cu laser tip pistol, noul dispozitiv fiind deja testat de poliţiştii de la Serviciul Rutier pe DN17, în zona "Zidului Morţii", la ieşirea din municipiul reşedinţă de judeţ spre Gura Humorului.

Şeful Serviciului Rutier Suceava, Petrică Juncan, a spus că pistolul radar cu laser este o premieră pentru judeţ şi va fi dat în comodat pentru o lună, după care, dacă se va dovedi utilitatea lui şi dacă vor exista bani, va putea fi cumpărat. Potrivit lui Juncan, costul de achiziţie al unui astfel de radar pleacă de la 10.000 de euro.

„Aparatul este ceva nou, de ultimă generaţie, şi este foarte greu de contestat. Are mai multe proceduri de calculare a vitezei, filmează, fotografiază, este foarte uşor de utilizat, se fac economii la carburant şi poate fi folosit fără autospecială radar. Trebuie un singur om şi aparatul”, a afirmat Juncan, potrivit Agerpres.

„Avem zece MCV-uri şi alte patru autospeciale dotate cu aparatură radar tip Python, dintre care două la Ordine Publică şi două la Serviciul Rutier”, a spus Juncan. Sursa: romaniatv.net

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web