BUCUREŞTI: Bucureştenii au parte azi de cer variabil şi vânt cel mult moderat. De la cele zero grade din zori şi nelipsita ceaţă, până la amiază mercurul din termometre urcă până la 12 grade.
MUNTE: Vremea se încălzeşte uşor şi la munte, astfel că la amiază vor fi 13 grade la Stâna de vale, 11 la Păltiniş, 10 la Predeal, 9 la Sinaia, 7 la Semenic şi 6 sus pe Ceahlău. Cerul va fi variabil, dar dimineaţa şi noaptea pe văi şi în depresiuni local va fi ceaţă. Vântul se va intensifica pe creste.
REGIUNI
Vreme în general frumoasă şi în încălzire în regiunile intracarpatice. Doar puţină ceaţă, acum dimineaţa în zonele joase de relief, şi vânt în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi peste 10 grade, cu mici excepţii în depresiunile intramontane, şi ajung la 15 grade în Câmpia de Vest, poate şi 16 grade cel mai probabil în Dealurile de Vest.
În sud, mai puţin soare, din cauza ceţii matinale ce va persista mai mult timp. În aceste condiţii şi temperatura are valori mai mici: 12 grade la Drobeta Turnu Severin şi Râmnicu Vâlcea, 11 la Craiova şi Ploieşti, 13 la Giurgiu şi 10 grade în Bărăgan.
În Dobrogea, soarele are mai multe şanse, dar chiar şi aşa va fi frig pentru această dată: 11 grade la amiază în Tulcea şi 10 în Constanţa.
Ca şi în Dobrogea, în Moldova încă este prezentă masa de aer rece, aşa că deşi soarele este prezent aproape toată ziua, maximele se opresc la 9...10 grade.
PROGNOZA METEO pentru două zile
Marţi vremea va fi în general frumoasă şi continuă să se încălzească în aproape toată ţara. Pe arii restrânse dimineaţa va fi ceaţă în Oltenia, Muntenia şi Moldova. Vântul se va intensifica uşor în Moldova, Banat şi pe crestele montane, iar temperaturile maxime vor uşor mai ridicate în regiunile vestice şi centrale. Astfel la nivelul întregii ţări maximele vor fi cuprinse între 9 grade la Miercurea Ciuc şi 17 grade în vest, la Reşiţa, Oradea şi în alte localităţi din Dealurile de Vest. Şi în Bucureşti se mai încălzeşte marţi când la amiază vor fi 13...14 grade.
Miercuri vremea va fi frumoasă şi mai caldă decât în mod normal la această dată în aproape toată ţara. Excepţie fac doar zonele joase din sudul şi din estul teritoriului, unde în prima parte a zilei va fi ceaţă, posibil asociată cu burniţă. Temperaturile maxime aşadar, vor fi peste 15 grade în mare parte din ţară şi ajung la 18 grade la Reşiţa, Timişoara, Oradea şi Baia Mare. Cel mai frig va fi în depresiunile din estul Transilvaniei, cu 12...13 grade.
Temperaturi normale şi în Bucureşti miercuri. Nori, ceaţă şi 2 grade în zori, dar până la amiază adunăm în jur de 14 grade. Citește mai mult pe realitatea.net.