Dorohoi News Logo

Mii de carnete de muncă, uitate la ITM. Documentele sunt necesare pentru dosarul de pensionare

carti de munca

Peste 25 de mii de carnete de muncă zac în sertarele Inspectoratului Teritorial de Muncă din Iași. Dezinteresați în a obține documentele necesare în momentul pensionării, angajații ignoră adresele făcute de inspectorii ITM, care i-au chemat să le predea actul ce dovedește vechimea în muncă și nivelul de cotizare. Ca să poată depozita carnetele, instituția a fost nevoită să amenajeze o cameră specială.

Din 2011, cărțile de muncă sunt doar în format electronic, astfel încât inspectorii ITM au anunțat atunci că angajații din Iași  își pot ridica vechile carnete. Deși a trecut suficient timp, o treime din cei 75.000 de mii de salariați care lucrau la acea vreme cu carte de muncă nu au venit nici până acum să își ridice documentul. Șefii instituției au dat anunțuri și la mica publicate.

„Este o listă foarte lungă, fiecare persoană se găsește aici, iar în situația în care persoana respectivă are un dubiu, ne contactează telefonic sau ne scrie un e-mail," spun angajaţii ITM.

Procedura de ridicare a carnetelor este simplă și durează doar zece minute. Titularul trebuie să se prezinte doar cu buletinul la sediul ITM-ului. Doar că nici un apel făcut nu a avut efecte.

„Cartea de muncă nu-și prea mai are folosul, grupe de muncă nu se mai acordă, așa că nu prea văd mare avantaj."

„Probabil că o parte nici nu știu că sunt acolo, pe alții poate că nu îi mai interesează," sunt de părere oamenii.

„Pe de o parte, o explicație ar putea fi că la noi există o păstrare corespunzătoare a acestor carnete. Pe de altă parte, există foarte mulți deținători de carnete care nu lucrează în România, ci lucrează în străinătate,"
a spus George Albulescu, directorul ITM Iași.

Ieșenii merg să-și ridice carnetele de muncă doar în momentul în care încep să-și pregătească dosarul de pensionare.

Isabela Grigorovschi, purtător de cuvânt al Casei de Pensii Iași: „Trebuie prezentat în copie și în original. Carnetul de muncă este, de altfel, și documentul principal, în baza căruia se dovedește stagiul de cotizare realizat înainte de data de 1 aprilie 2001."

Legislația în vigoare nu prevede un termen până la care aceste cărți de muncă pot fi ridicate de la ITM și în consecință, nici sancțiuni.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web