Dorohoi News Logo

Vine vremea rea! Prognoza meteo pentru următoarele zile

vreme rea

Miercuri, valorile termice diurne vor continua să scadă uşor, astfel încât vremea va fi rece, chiar deosebit de rece în regiunile extracarpatice. Cerul va fi mai mult noros în sudul şi în estul ţării, dar şi în zonele joase din restul teritoriului, însă doar trecător şi izolat vor fi ninsori slabe sau burniţă.

Miercuri, se va semnala ceaţă, local în vest şi nord-vest şi pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 grade şi 6 grade, iar cele minime se vor încadra, în general, între -10 şi 0 grade.

Vremea se va menţine rece joi, chiar deosebit de rece în regiunile extracarpatice. Cerul va fi temporar noros şi izolat se vor semnala precipitaţii slabe, mai ales fulguieli, în zona subcarpatică a Moldovei şi Munteniei, precum şi în Oltenia. În cursul nopţii, izolat în Banat, vor fi condiţii de precipitaţii slabe mixte, care pot favoriza formarea poleiului. Mai ales dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade, iar cele minime se vor încadra între -9 şi 1 grad, mai coborâte în estul Transilvaniei.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web