Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de numire a general-locotenentului – cu trei stele Nicolae-Ionel Ciucă în funcția de șef al Statului Major, începând cu data de 1 ianuarie 2015, acesta deţinând în prezent funcţia de locţiitor al şefului Statului Major General.
Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, președintele României, Klaus Werner Iohannis, a semnat luni, decretul privind numirea general-locotenentului - cu trei stele Nicolae-Ionel Ciucă în funcția de șef al Statului Major, începând cu data de 1 ianuarie 2015.În prezent, la şefia Statului Major general se află generalul Ştefan Dănilă. Acesta a fost numit în funcţie la 1 ianuarie 2011.
Conform Legii nr. 346 din 21 iulie 2006, şeful Statului Major General este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din Armată. La nivelul NATO şi al Uniunii Europene, şeful SMG este membru al Comitetului Militar al NATO (NATO-MC), respectiv al Comitetului Militar al UE (EUMC).
CV de profesionist în cadrul Armatei
Nicolae Ciucă s-a născut pe 7 februarie 1967 în localitatea Plenița, județul Dolj. A absolvit Liceul Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova, în 1985, și Școala Militară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu“ de la Sibiu în 1988. După absolvirea școlii militare, a fost repartizat comandant de pluton lansare la Regimentul 26 Mecanizat, iar în perioada 1989-1992 a fost comandant pluton cercetare și instrucție la Batalionul 121 Cercetare.
În anul 1990 a urmat Cursul de perfecționare de comandanți companii cercetare. În perioada 1992-1993 a fost ofițer de Stat Major în biroul Operații, la același batalion. Între anii 1996 și 1997 a participat la misiunea UNAVEM III, Angola, ca ofițer de stat major. În anul 1997 a urmat Cursul de Stat Major tip brigadă. În perioada 1998-2001 a fost șef de Stat Major la Batalionul 26 Infanterie. În această perioadă a absolvit Cursul de instructori pentru menținerea păcii (Turcia), în anul 1999, Cursul PSO (operații în sprijinul păcii) și Cursul de limbă engleză în anul 2000, iar în anul 2001 Cursul JOINT și operații multinaționale. În anul 2000 a participat la exercițiul multinațional „Blue Danube 2000“, în funcția de comandant al Componentei Terestre, și la exercițiul „Dinamyc Response“ în Kosovo, încadrând funcția de șef de Stat Major al Batalionului 26 Infanterie – rezervă strategică SACEUR.
Între anii 2001 și 2004 a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie, cu care a participat la Misiunea Enduring Freedom I, Afganistan (2002-2003), și Antica Babilonia, Irak (2004). În anul 2001 a participat la exercițiul multinațional „Dinamyc Response“ în Bosnia și Herțegovina, în funcția de comandant al Batalionului 26 Infanterie – rezervă strategică SACEUR, iar în anul 2003, la exercițiul ISAF, a fost conducătorul/directorul exercițiului (OCE/EXDIR).
În anul 2003 a obținut titlul de doctor în științe militare, iar în anul 2004 a urmat Cursul de relații civili-militari în Europa de Est și Asia Centrală, Hulburt Field, Florida – SUA. În perioada 2004-2006 a fost șeful operațiilor la Brigada 2 Infanterie, iar în perioada 2006-2007, împuternicit șef de Stat Major al aceleiași brigăzi.
În anul 2005 a urmat Cursul de limbă engleză – terminologie NATO, York University, iar în anul 2006 și-a aprofundat cunoștințele absolvind, în SUA, Colegiul de război, trupe de uscat, și a obținut Masterul în Studii strategice.
În perioada 2007-2009 a îndeplinit funcția de locțiitor al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată, iar în perioada 2009-2011 comandant al brigăzii. În anul 2010 a participat la exercițiul Eurasian Star (NRDC-Turcia), comandant de brigadă.
La 25 octombrie 2010 a fost înaintat la gradul de general de brigadă, iar din ianuarie 2011 a fost numit comandantul Diviziei 2 Infanterie. În anul 2012 a absolvit cursul postuniversitar “Securitate și bună guvernare“ la Colegiul Național de Apărare, București.
La 9 mai 2013 a fost înaintat la gradul de general-maior. Sursa. antena3.ro