Dorohoi News Logo

Liderii G20 s-au intalnit fara rost: problemele nu au fost rezolvate

summit 2010

Summit-ul G20, desfasurat joi si vineri in Seul, a dezamagit investitorii care se asteptau la dovezi clare ale faptului ca mediul economic este mai sigur in fata crizelor.
   Liderii celor mai puternice 20 de state din lume au fost de acord sa stabileasca un set de linii generale pentru masurarea dezechilibrelor dintre economiile lor, insa fara a oferi reguli clare, a caror dezbatere a fost amanata pana in prima jumatate a anului viitor.
   In plus, vineri, liderii G20 au refuzat sa sprijine Statele Unite in incercarea de a forta China sa-si majoreze valoarea monedei sale, mentinand, astfel, asa-numitul "razboi al monedelor".
   In repetate randuri, oficialii americani au cerut Chinei sa permita renminbi-ului sa se aprecieze (acesta fiind raportat la dolar), din cauza faptului ca exporturile ieftine chineze duc la pierderea de locuri de munca in Statele Unite.
   De asemenea, potrivit americanilor, un renminbi mai puternic ar reduce deficitul comercial al SUA fata de China, care se apropie de 268 de miliarde de dolari, si ar incuraja companiile chineze sa vanda mai mult catre proprii consumatori, decat spre cei americani.
   Insa pozitia Statelor Unite a fost subminata de deciza Federal Reserve (banca centrala americana) de a tipari bani, in vederea achizitiei de obligatiuni de stat in valoare de 600 de miliarde de dolari, in urmatoarele sase luni, acest lucru ducand, evident, la deprecierea dolarului.
   Singurul lucru pe care l-au acceptat liderii G20 a fost promisiunea de a se abtine de la "devaluarea concurentiala" a monedelor, un act mai mult simbolic, avand in vedere ca nicio tara nu permite devaluarea monedei sale decat in timpul unor crize financiare severe.
   Disputa dintre cele doua state risca sa se transforme intr-o serie de masuri protectioniste, asemanatoare celor care au dus la adancirea Marii Depresiuni din anii 1930. Cel mai mare risc, potrivit economistilor, este impunerea unor restrictii comerciale, care ar retrimite economia mondiala in recesiune.
   Summit-ul nu a reusit sa rezolve nicio alta problema majora a membrilor G20: deficitul comercial al SUA fata de exportatorii precum Germania, China si Japonia.
   Americanii consuma mult mai multe produse si servicii importate decat cele pe care le exporta, iar liderii G20 intentioneaza sa reduca diferentele intre tarile cu surplus comercial foarte mare si cele cu deficit comercial.
   Astfel, impreuna cu Fondul Monetar International si alte organizatii mondiale, ministrii Finatelor si guvernatorii bancilor centrale vor elabora "regulile generale", insa de abia anul viitor. "Liderii incearca sa dea o forma frumoasa lucrurilor, sugerand ca este mai important procesul, decat rezultatele. Singurul acord concret pare sa fie ca vor masura problema, mai degraba decat s-o rezolve", a declarat economistul-sef al Monument Securities, Stephen Lewis, citat de Associated Press.
   Desi summit-ul nu a rezolvat niciuna dintre problemele presante, unii membri cred ca, totusi, s-a intrat pe drumul cel bun. Presedintele sud-coreean, Lee Myung-bak, a prezis ca piata monetara internationala se va stabiliza, dupa ce liderii G20 au cazut de acord ca ratele de schimb trebuie lasate la "mana" pietelor.

sursa: ziare.com

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web