Guvernul a aprobat modificarea legislativă prin care copiii, tinerii, persoanele persecutate politic, magistraţii înlăturaţi politic din justiţie în regimul comunist, veteranii de război şi revoluţionarii vor fi scutiţi de la plata CASS pentru anumite venituri.
Copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, ucenici sau studenţi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor sunt scutiţi de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS).
Aceste categorii datorează contribuţie, dar numai pentru situaţia în care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, agricole, silvicultură şi piscicultură.
Şi tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului datorează contribuţie, dar numai pentru venituri din salarii sau asimilate salariilor, din activităţi independente, agricole, silvicultură şi piscicultură, sau sunt beneficiari de ajutor social acordat.
De asemenea, nu plătesc contribuţii la sănătate soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate, persoanele persecutate politic de fostul regim comunist, magistraţii înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în timpul regimului comunist, veteranii şi văduvele veteranilor de război, persoanele ale căror drepturi au fost stabilite prin Legea privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961, luptătorii răniţi în revoluţia din Decembrie 1989.
Potrivit Mediafax, aceste categorii de persoane vor fi exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate în baza acestor legi.
Şi persoanele cu handicap, pentru veniturile obţinute în baza Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuţia, bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuţia, femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuţia sau dacă nivelul acestora este sub valoarea salariului de bază minim brut pe ţară, vor beneficia de excepţie.
O altă modificare vizează extinderea scutirii persoanelor fizice cu handicap grav sau accentuat de la plata impozitului pe venit pentru veniturile obţinute din activităţi independente, agricole, silvicultură şi piscicultură.