Dorohoi News Logo

Vremea se schimbă la începutul săptămânii. Prognoza pentru luni şi marţi

lapovita

Luni, în vestul, centrul şi nordul ţării, cerul va fi mai mult noros şi local, se vor semnala precipitaţii în general slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, iar în zonele de munte va ninge, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi doar pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe, în primele ore ale zilei, mai ales sub formă de ploaie, iar noaptea acestea vor fi mixte şi pot favoriza depunerile de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Izolat în zonele joase, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă. Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale la început de februarie, cu maxime cuprinse între 1 grad în Dealurile de Vest şi în depresiunile intramontane şi 9 grade în extremitatea de sud a ţării şi minime între -6 şi 3 grade.

Marţi, deşi în scădere faţă de intervalul anterior, valorile termice vor fi uşor mai ridicate comparativ cu mediile multianuale, cu precădere în sudul teritoriului. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, ziua în nordul, centrul şi estul ţării, iar noaptea în sud-vest. Pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare la munte, în Maramureş şi Transilvania, predominant ninsori în Moldova şi mixte în Muntenia şi în Dobrogea. Vor fi condiţii de polei. Vântul va prezenta unele intensificări în prima parte a intervalului la munte şi în regiunile sudice, apoi va slăbi în intensitate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în depresiunile din estul Transilvaniei şi 9 grade în Oltenia, iar cele minime se vor încadra între -10 şi 1 grad. Mai ales noaptea, în zonele joase de relief, izolat, va fi consemnată ceaţă, potrivit mediafax.ro.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web