Dorohoi News Logo

O eclipsă parţială de Soare, vizibilă şi din România, pe 20 martie

eclipsa-soare

O eclipsă parţială de Soare, în timpul căreia Luna va acoperi peste jumătate din discul Soarelui, va putea fi observată şi din România, pe 20 martie, între orele 10.48 - 13.04, acesta fiind singurul fenomen astronomic de acest tip din 2015 şi din următorii cinci ani.

Eclipsa va fi vizibilă din toată România, momentul său de maximă intensitate urmând să fie înregistrat la ora 11.56, a declarat, pentru MEDIAFAX, cercetătorul Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti.

„O să se vadă din toată ţara, iar cel mai bine în nord-vest şi cel mai prost, în sud-estul extrem, dar nu o să fie o mare diferenţă, pentru că diferenţa de acoperire este de câteva procente. În principiu, pentru că o să fie o acoperire destul de mare, Luna o să acopere peste jumătate din discul Soarelui, s-ar putea să se observe şi vizual asta, lumina din jurul său va fi altfel, va fi diferită. Vom pierde jumătate din lumina Soarelui. La ora 11.56, când este maximul, vom vedea o lumină diferită faţă de în restul zilelor, când este Soarele neeclipsat. Pentru toată ţara, la ora asta va fi maximul, însă eclipsa va începe la 10.48 şi se termină la 13.04", a explicat Adrian Sonka. Integral pe descopera.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web