Dorohoi News Logo

Anunţul făcut acum de autorităţi. Locul din România care va fi centrul de pregătire pentru război

centrul de pregătire pentru război

Ministrul Apărării, Mircea Duşa a declarat, marţi, în cadrul bilanţului ministerului pe 2014, că cele două comandamente NATO stabilite a fi înfiinţate în ţara noastră, în urma reuniunii miniştrilor Apărării de la Bruxelles, vor funcţiona în Bucureşti, urmând a fi operaţionale în 2016 şi 2018.

Mircea Duşă a arătat că, în contextul noilor provocări de securitate de pe flancul estic, România şi-a exprimat intenţia de pune la dispoziţia Alianţei Nord- Atlantice un comandament multinaţional de divizie precum şi de a găzdui o structură multinaţională de integrare a forţelor.

„Propunerile noastre au fost concretizate la începutul lunii februarie a acestui an, cu ocazia reuniunii miniştrilor Apărării de la Bruxelles, unde s-a decis că Alianţa va avea, prin cele două comandamente multi-anuale, o prezenţă vizibile şi persistentă în România. Eu am considerat această realizare ca una foarte importantă, după intrarea noastră în NATO”, a mai afirmat ministrul Apărării.

Duşa a mai arătat că şi-a propus ca, într-o primă etapă, să se poată atinge starea operaţională a unităţilor, pentru integrarea forţelor NATO, până în luna iunie, iar până la Summit-ul din Polonia, din 2016, să fie realizată capacitatea operaţională completă.

Ministrul Apărării a mai afirmat că în ceea ce priveşte comandamanentul naţional de divizie, preconizează realizarea capacităţii operaţionale iniţiale până în 2016, iar cea completă, până în 2018. Sursa. capital.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web