Vă este frică să nu cumpăraţi din magazine produse care mai au puţin şi expiră? Ei bine, acum toate acestea vor fi puse în rafturi speciale, cu mesaje corecte de informare.
Au intrat în vigoare modificările la Legea nr. 57/2015 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. Ce prevede mai exact? Că produsele aflate la comercializare cu preţ redus/oferte promoţionale, cu 3 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate, se sortează şi se expun la comercializare, pe rafturi sau în standuri, delimitate vizibil, cu informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor.
Clienţii sunt încântaţi de ideea de a găsi toate produsele la un loc. „Acum nu mai stau cu frica-n sân că risc să cumpăr ceva care expiră mâine. Ştiu că sunt toate puse la un loc şi e treaba mea dacă le cumpăr de acolo sau nu. Dacă sunt mai ieftine e bine”, a spus Mirela, o femeie care săptămânal îşi face cumpărăturile din hipermarket. Citeşte mai mult pe libertatea.ro