Meteorologii au emis o informare meteo de precipitaţii mixte, lapoviţă şi ninsoare, dar şi vânt, valabilă în intervalul 01 aprilie, ora 13:00 – 03 aprilie, ora 18:00.
În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze ce vor depăsi local 55...60 km/h. În zona montană vântul va sufla tare, iar pe creste va depăşi la rafală 90 km/h.
La munte vor predomina ninsorile, iar mai ales în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Occidentali izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă. Vor fi şi intervale în care ninsoarea va fi viscolită.
În Maramureş, Transilvania, Crişana şi local în Moldova şi în zonele deluroase din restul ţării, trecător, precipitaţiile, în general slabe cantitativ, vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, mai ales în noaptea de joi spre vineri (2/3 aprilie) şi în cursul zilei de vineri (3 aprilie).