Dorohoi News Logo

Drama teribilă a Oanei Mizil. Fratele ei a murit de Paşte într-un accident rutier. Avea doar 26 de ani

oana-mizil

Oana Mizil nu se bucură prea tare de Paşte. Acum 10 ani, fosta deputată a trăit cea mai mare dramă din viaţa ei, tot de Paşte, atunci când fratele ei, Răzvan, a murit într-un teribil accident de motocicletă, la vârsta de doar 26 de ani.

În primavara lui 2005, chiar a doua zi de  Paşte, Răzvan se întorcea de la Snagov, unde petrecuse alături de familie, iar în apropiere de Bucureşti, pe DN1, lângă Săftica, tânărul a pierdut controlul motocicletei, într-o curbă periculoasă, şi s-a izbit violent de un parapet, impactul fiind fatal, scrie EVZ.

Oana Mizil se întorcea şi ea de la Snagov, însă se afla cu caţiva kilometri înaintea fratelui ei, iar cineva a sunat-o, chiar de pe telefonul acestuia, pentru a-i transmite tragica veste a morţii lui Răzvan.

"M-a sunat cineva de pe telefonul lui Răzvan, chiar de la locul accidentului. Abia mă desparţisem de fratele meu. Ajunsesem de câteva minute în Bucureşt şi m-am întors imediat la locul accidentului", declara Oana Mizil la scurt timp după moartea fratelui ei.

Răzvan Niculescu-Mizil era fiul mai mic al Lidiei, una dintre fiicele lui Paul Niculescu-Mizil. Unchiul lui, Serghei Mizil, a declarat în urmă cu mai mulţi ani că sărbătorile de Paşte nu sunt un motiv de bucurie pentru el, din cauza acestei tragedii. Sursa: romaniatv.net

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web